My paradise

Revoluţia Samirei

2012-02-07T15:24:00.000-08:00

O vezi în Piaţa Unirii, în lumina reflectoarelor presei.Îi plac glumele cu jandarmi şi cu politicieni. Nu strigă toate sloganele, se încruntă la străinii care o fixează cu privirea, ca în secunda următoare să caute zâmbetul unui prieten. De sub gluga de spiriduş îmbrăcat bine, ochii mari se uită curioşi după bannere. „Jos Băsescu!”, „Salvaţi Roşia Montană!”, ” Vrem cultură, nu cianură!” – sunt sloganele pe care le strigă fără să o bănuieşti că limba ei natală e alta decât cea a Pieţei Unirii. Samira e franţuzoaică şi încă nu duce dorul rulotei de-acasă. Spirit nomad în suflet revoluţionar. Îi place România. Mult. Are de gând să nu plece în curând, iar româna începe să îi faciliteze socializarea cu băştinaşii. Ce-i drept, se descurcă foarte bine şi acum – stăpâneşte bine arta gesturilor.
Una din marile ei iubiri este Taia, căţeluşa căreia i-a dedicat un album pe Facebook şi o parte din inima ei. Samira ascultă cu atenţia unui copil şi răspunde cu acelaşi gen de sinceritate. Teama pare să-i fie un sentiment străin şi dansează ca şi cum tălpile i-ar fi goale în nisip, la mare.
„Vive la revolution roumaine!” este bannerul care a adus în sloganele Pieţei „Unitate internaţională!” şi „Bucureşti, nu uita, Franţa e de partea ta!”. Îi plac plimbările cu autocarul în care se cântă şi se îmbrăţişează. De asta s-a bucurat la întoarcerea de la protestul din 28 ianuarie din Bucureşti, unde s-a alăturat tuturor celor care se opun proiectului de exploatare de la Roşia Montană. Bannerul ei franţuzesc pictat într-o seară de Cluj este laitmotiv în toate fotografiile din capitală.
Samira ne-a convins că nu regretă nimic, după ce am auzit-o cum cântă „Non, je ne regrette rien”. Aplauze sincere, admiraţie, îmbrăţişări, prieteni noi şi un biiiiiiiis – asta a primit Samira în seara debutului ei muzical. Frumoasă şi emoţionată, creaţă pe jumătate de cap şi încăpăţânată în cealaltă jumătate, înaltă cât un banner mare, băieţoasă şi grijulie ca ochii să-i fie conturaţi elegant -Samira e întruchiparea ceva-urilor inexplicabil de frumoase, de care lumea are nevoie ca lucrurile nepreţuite să fie mai preţuite decât cele materiale.

La mulţi ani, Roşioară!

2012-02-07T06:01:00.000-08:00

Emoţii pe pomeţii Samirei. La fel, şi pe burduful Daikăi. Roşia Montană pe ritmuri de Goran Bregovic. Poetul Paul pe sloganele din Piaţa Unirii. Hotărâre pe trompeta lui Mihnea. Zâmbet pe corzile lui Andrei. Toate, într-o seară de 6 februarie. În seara în care Roşia Montană, dacă ar fi fost om, ar fi suflat în 1881 de lumânări.
Imnul Roşiei Montane s-a născut la Roşia Montană, în vara anului 2011, dar a fost cântat în întregime, pentru prima dată, în Zorki. În 6 februarie 2012, cafeneaua a arătat ca sediul unui grup de eco-terorişti. Minunat, adică. Steaguri la geamuri, toate afişele campaniei în camera nefumătorilor, Lingoul(e!) Băsescu şi celelalte bannere mânioase, tineri care sunt accesorizaţi cu stickere şi insigne, o halbă pentru donaţii şi nasurile roşii ale protestatarilor tocmai întorşi din Piaţa Unirii. Unul dintre ei a fost, preţ de 40 de minute, lectorul serii pentru documentarul Alethea. Dacă lui Alex nu i-ar fi venit geniala idee să ne citească tuturor (subtitrarea era prea măruntă), cei care au fost în Zorki nu ar fi văzut încă exemplul de curaj pe care câteva sute de săteni dintr-un sat turcesc îl dau, din 1991 încoace, tuturor localităţilor ameninţate de exploatări. Filmul poate fi vizualizat şi pe internet (P.S:pentru asta, protestaţi împotriva ACTA!!), dar sentimentul pe care îl ai când eşti înconjurat de reacţii identice cu a ta la realităţile dezvăluite în documentar, este unic.
Seara Roşiei Montane a stat sub semnul prieteniei. O prietenie legată din revoltă, din dor de-aceiaşi munţi, din respect pentru cultură, din dragoste pentru nişte oameni pe care unii dintre noi nici nu i-au cunoscut, încă. Cum iubeşti nişte oameni pe care nu îi cunoşti? Din recunoştinţă, pentru că ştii că speranţa lor stă în tine. Tu, un om normal, nu un super erou.
Cineva m-a întrebat ce e Roşia Montană pentru România. Am răspuns: o minune. Minunea care a reînviat spiritul societăţii civile. Dacă m-ar fi întrebat ce e Roşia Montană pentru mine, aş fi răspuns acelaşi lucru. E minunea care m-a învăţat să îmi pese.
____

Foto: Leona Semian

Justificare pentru netăcere

2012-01-14T18:42:00.000-08:00

Sunt fiică de emigranți. În 8 ani, i-am văzut pe ai mei 12 luni, adunând săptămânile în care îi am aici, pe rând. Părinții mei sunt oameni culți, deștepți, încă tineri. De ce au plecat? Pentru că își doreau ca, peste ani, frunțile pe care le sărută în fiecare seară să stea ridicate și demne. Eu nu o să plec. Eu vreau să rămân pentru ei. Pentru mine. Pentru că nu vreau să mai fie copii educați prin telefon și părinți care se simt vinovați că nu au fost destul de părinți. De aceea nu am plecat încă. De aceea nu voi pleca.
Nu simt că dețin adevărul absolut. Dimpotrivă. Nu știu multe despre cum arată o familie normală, o legislație bună, o țară pe ale cărei trotuare să vrei să le pupi, nu să le ocupi. Nu știu pentru că nu le-am avut. Ce știu e că am vârsta României, stat democratic. În urmă cu 22 de ani, mama mea mi-a ales numele. Patru litere, două silabe. Dacă mă năștea cu 6 luni înainte, n-aș fi putut nici măcar să urlu la prima gură de aer. Pe atunci, se tăcea.
Nu mi-e foame. Salariul părinților mei cu buletin de Franța îmi asigură un trai decent. Nu știu cum e să fii concediat. Nu știu cum e să nu ai casă. Nu știu cum e să muncești 12 ore pe un salariu mizer. Nu știu cum e să nu ai bani de pâine. Nu știu. Deci, de ce ies? Eu ies pentru privirea bătrânilor. Eu ies pentru bocănceii rupți ai copiilor. Eu ies pentru ca BACKSPACE-ul să dispară de pe tastatura jurnaliștilor. Eu ies pentru că mâine cineva va fura ca să aibă ce mânca. Eu ies pentru că dacă suntem uniți, 1+1=3. Eu ies pentru că inima României bate în mine și doare.

Liberă în stradă

2011-12-29T15:57:00.000-08:00

Încă o zi din luna care a început în stradă. A fost primul 1 decembrie în care am simțit că iubesc România cu aceeași pasiune cu care o și urăsc. Anul trecut m-am legănat pe muzica unor folkiști. Anul ăsta m-am înghesuit pe muzică de steaguri pictate de mâini frumoase, hotărâte și nervoase.
Rândurile astea sunt pentru voi, cei care încă nu ați ieșit. Voi, cei care vă beți cafeaua dând click pe fețele noastre roșii, supărate, frumoase, tinere, zâmbitoare, ridate, triste, convinse. Voi, cei care zâmbiți admirativ și apoi plecați la serviciu. Voi, cei care, cu ochii deschiși, ridicați din umeri. Voi, cei care nu aveți timp de ieșit în stradă. Voi, cei care sunteți îndrăgostiți. Voi, cu mâinile tinere care se vaită de greutăți. Voi, cei care cunoașteți istoria și știți că ea se repetă doar dacă noi ne purtăm la fel ca ei. Voi, cei cărora acum, când citiți, vă răsare un semn de întrebare în minte.
Vă scriu pentru că mai e o zi și luna care pentru mine a început în stradă se încheie pentru totdeauna. Vă scriu pentru că voi, în fața monitoarelor, nu înțelegeți sentimentul pe care îl ai atunci când ieși în stradă.
1 decembrie 2011 - Cu steagul ”Salvați Roșia Montană!” în mână, asta am avut în suflet: emoția îndrăgostitului, mânia neîndreptățitului, curajul nebunului, libertatea evadatului, entuziasmul visătorului, toate împletite pe inimă, pe stomac, pe privire.
Când ieși în stradă, nicio foame nu întrerupe strigătul. Niciun frig nu omoară hotărârea. Niciun somn nu îndrăznește să vină la cel care a deschis ochii pentru totdeauna. Nicio teamă nu te convinge să-ți dai steagul din mână.
Aveți ochi atât de frumoși! Deschideți-i, să vi-i vadă libertatea!

Revederi pe covor

2011-12-28T10:28:00.001-08:00

Fumul ţigărilor tale îmi umple părul de copilărie.
Ţii minte când fumam amândoi?
Tu trăgeai dintr-un Winchester cumpărat la bucată de mine
iar eu curăţam aerul respirând.
La fel priveai spre covor -
era plin de picioruşe nedescălţate.
Eram convinsă că tu eşti cel mai mare gânditor.
Intrai târziu în casă şi ca pe-o alee mergeai spre colţul de tăcere.
Nu te întrebam, îmi plăcea să te ştiu visător.

Iată covorul, i-au crescut multe scame.
Picioruşele poartă numere mai mari.
Fumul ţigărilor de-acum e mai scump,
iar cea din mâna ta nu e cumpărată la bucată.
Tu nu eşti la fel de înalt. Ţi-a crescut cocoaşa de la visare?
Ce contează, de fapt?
Sunt sigură că ai visat multe de-atunci şi până în seara asta.
Şi eu visez.
La ochi deschişi, la legi normale, la valuri, la ceruri de munte.
Uneori am o barcă, un jurnal şi un pix. Plutesc departe de oameni.
Alteori dansez în nisip.
Uneori ţin discursuri şi văd cum se luminează priviri.
Alteori sunt copil, iar tu ridici privirea din covor şi mă întrebi ce mai fac.
Eu îţi răspund că visez la o lume în care taţii îşi învaţă, înainte de toate,
copiii să îndrăznească.

Uneori, sunt acum. Mă văd ca într-o carte.
Sunt cu tine la masă, amândoi în visare.
Eu încerc din privire să te fac să întrebi.
Tu faci forme din fum şi nu vorbeşti.

- Ce mai faci, tată?
- Aşteptam să întrebi.
- De ce nu ai întrebat tu?
- Nu tu visai la lumea în care taţii îşi învaţă copiii să îndrăznească?

Zile cu o pernă. Zile cu două perne

2011-12-04T14:04:00.000-08:00

Uneori, ziua începe cu prânzul. Îți târăști lipa-lipa papucii prin casă și te proptești ca o umbră în spatele geamului. Azi nu ai chef să treci de cealaltă parte a lui. Îți iei lenea călduță și mare și vizitați frigiderul. Un ou mic e întors cu fundul spre tine - e supărat. De ce nu l-ai mâncat înainte de data de expirare? Nici ou prăjit, nici pui nu a putut să fie. Măcar de ornament, de Paște, dac-ar fi fost! Pui punct dialogului cu oul mustrător, închizi ușa, lipa-lipa, iar în pat, iar cu capul pe singura pernă de-acolo. Nu ți-e somn, dar visezi.
Uneori, ziua începe dimineața. Ca cea a bunicilor, când își duc fericiți cocoașa spre curte, să aleagă din grădină roșii proaspete pentru nepoți. Îți târăști lipa-lipa papucii prin casă și te proptești ca o umbră în spatele geamului. Zâmbești. În praful ferestrei, stă proaspăt desenată o inimă. Te uiți întrebător la degetul tău - pledează nevinovat. Masa e mică în dimineața asta. Alegi o farfurie, o furculiță frumoasă și cuțitul cel mai blând. Prăjești oul care încă nu s-a stricat și, din cofrajul cel nou, îi alegi o pereche. Între timp, soarele a căpătat curaj. Astăzi e frumos dincolo de geam! Prin inima din praf, orașul e mândru. E mândria aceea pe care o ai când știi că cineva s-a gândit să-și îndrepte spre tine degetul când a ales să facă o inimă curată în praf.
Faci cafea. De un pic de zahăr nu poate fi vorba, o să pui 2 lingurițe cu vârf. Miroși laptele - e bun, pui doar așa, pentru culoare. Alegi cana cea mai mare, iei din sertar o tavă cu brațe. Un pic de sare pe ouă, trei felii de pâine prăjită, un borcănel de dulceață, emoție să nu îți cadă nimic de pe tavă. Lipa-lipa spre dormitor.
Uneori, îți începi ziua ducând micul-dejun la pat celei care se face vinovată de inimile de pe fereastra bucătăriei tale. Sunt diminețile la care-i visat în fiecare după-amiază în care aveai doar o pernă în pat și, în frigider, un ou stricat.

Azi fur

2011-11-28T13:22:00.000-08:00

Bunico, mâine să pleci devreme de acasă. Să treci pe la vecina și să o întrebi de pensie. Treci și pe la vecinu, ieri te-a căutat să îți spună ceva. Piața e ieftină astăzi, un kilogram de mere îl iei la 1 leu. Ia câte-ți trebuie pentru o plăcintă. Pe drum oprește-te pe bancă, zâmbește-i motanului care îți dă târcoale la sacoșă. Nu face pași mari, vino încet către casă. Intră încă o dată la vecina să îți spună dacă a trecut poștașul.
Între timp, eu voi veni acasă. Nu vin ca să mănânc plăcintă sau ca să dorm lângă sobă. Vin să-ți fur ceasul. Nu vreau să-ți mai treacă timpul.
Dă-l jos de la mână și lasă-l pe masă.

Te pup!

2011-11-26T09:39:00.000-08:00

Te pup! Şi-n sus, şi-n jos, pe mahmureală, pe frunte, pe buza de jos, pe sprânceana încruntată, pe zâmbet, pe gând, pe ambiţie. N-am fost niciodată un ţintaş bun, aşa că e posibil ca în loc de sus să te pup jos, în loc de mahmureală să-ţi pup vreo virtute, în loc de frunte să-ţi nimeresc glezna, în loc de buza de jos să te pup în talpă, sprânceana să o confund cu-n guler parfumat, în loc de zâmbet să pup o lacrimă, în loc de gând să pup o frunte plouată, în loc de ambiţie o să nimeresc nehotărârea pe culmile ei cele mai înalte.
Ceea ce trebuie să înţelegi tu este că sunt prea multe de pupat la tine ca să-mi pese măcar un pic de ce-apuc să pup.

Apă de octombrie

2011-10-13T13:48:00.001-07:00

Era o dimineață de-octombrie,
prima în care ploua.
M-am trezit fericit, aveam să văd cum îți stă
cu picuri pe nas!
În drum spre autobuz, aveam să-ți țin umbrela când îți legi șiretul,
și pentru că nu mă pot concentra la două lucruri în același timp -
la decolteu și la mânerul umbrelei -
tu te vei fi ridicat cu șuvițe de păr ude
și picuri pe nas...
eu aveam să scap umbrela și să-ți spun
că ești cea mai frumoasă femeie plouată vreodată.

Iar tu,iubită recentă, te-ai trezit cu fața la valiză
și la geamul pe care curgea prima apă de octombrie
și te-ai gândit că locul de la peretele meu s-a-nvechit,
că nu mai e bun de dormit.
Că pe valiza ta se pune praf și nu-ți place să-l ștergi tu,
trebuie ștearsă de vânt.

Gând de mezină

2011-10-04T14:17:00.001-07:00

Când era mică, cred că nu prețuia timpul. Altfel nu știu de ce i-ar fi dat atâtea lovituri de ciocan ceasului bunicii. Tot pe-atunci, întreba toată strada ce-a adus de la piață, iar copiii, pentru ea, erau totuna cu caii. Când a văzut că burta mamei se umflă, i-a spus că dacă îndrăznește să-i facă un frățior, i-l aruncă pe geam. Dar cum, pe atunci, promisiunile se țineau doar în schimbul a ceva dulce și colorat, în toate pozele cu zimți apare pupându-mă-n draci.
Pe plaja improvizată a Oltului, în pauzele dintre lecțiile de înot, ea socializa cu broaștele râioase. Mi-a spus că sunt înfiată, că am meningită, că nu am ce căuta cu prietenii ei, că sunt prea mică să o întreb ce mai face. Mi-a pus cea mai urâtă poreclă (așadar, nu vă spun cum era), m-a faultat la baschet, iar pe piciorul drept voi purta mereu cicatricea semnată de-un bocanc impulsiv de-al ei. A fugit de acasă, asculta Slayer când învățam pentru teze și, într-o zi, a venit zâmbitoare cu capul ras acasă.
Ea e sora mea. Niciodată, copil fiind, n-am știut să-i vorbesc. Am pândit-o, în fiecare zi, când îmbrăca pantalonii largi, când se întorcea târziu acasă de la cel care-n liceu era marea iubire, când nu asculta de nimeni, când nu se ridica zile întregi din fotoliul mic în care citea cărți uriașe. Am pândit-o, admirând-o. Voiam să am curajul ei de-a fi atât de diferită. Acum locuim la alte adrese, avem diplome, foști iubiți și vârste care încep cu 2. Și mai avem ceva: amintiri cu nopți albe în care, întoarse în vacanțe de la facultate, ne-am cunoscut. Acum știu că, dacă n-ar fi fost ea, eu n-aș fi avut multe. La mulți ani, Andreea!

De când n-ați mai venit

2011-10-01T15:55:00.000-07:00

Vi s-au prăfuit pantofii,
hainele vi-s familii de molii.
Pereţii fac riduri în var
şi-n faţa casei creşte un stejar.

Nu a trecut atât, încât să uit cum mirosiţi,
cum păşiţi, zâmbiţi şi mă priviţi.

Nu a trecut atât cât să îmi schimb vocea, înălțimea și starea civilă,
dar voi ați albit și eu nu v-am văzut încărunțind.

Devremuri cu fluturi

2011-09-27T14:22:00.001-07:00

Era o viață în care știam că pe tălpile tale stă drumul spre casa mea.
Aceeași viață în care tu miroseai a pernele mele
și, pe bicicletă, era să te calce un tir pentru că te gândeai la mine.
Vremea în care te descălțai să îmi arăți că ai șosetele pe dos
și râdeam de degetul evadat prin gaură.
Erau diminețile în care îți trânteam adormită câte-un călcâi pe fund
iar tu zâmbeai convins că durerea e de fapt în vis.
Erau diminețile cu cafea fără zahăr.
Cine-și mai aducea aminte să ia, când aveam atâta vin roșu pe raft?
Erau iernile în care coboram doar după ce-ți învinețise nasul de frig
și-mi ceream scuze pentru că nu m-am hotărât cu ce să mă îmbrac.
Erau nopțile cu becuri arse de ciudă.
Erau țigările fumate-n hol
căutând sensul nostru în norii lor .
era fundul cănii spoite cu vodkă
în care vedeam că peste mulți ani tu vei fi vacă, eu voi fi focă -
Două animale foarte diferite.

Da, a fost o vreme a fluturilor.
Din care eu mi-am luat aripi color.

Și deși tu acum mănânci iarbă cu poftă,
iar eu alunec cu grație pe gheață,

Din fâlfâielile de-atunci dau azi ca să nu mor.

Eu am iubită verde

2011-09-14T13:51:00.000-07:00

Iubito, ce sâni frumoși ai!
Dacă ar înfrunzi, ar fi două caise.
Și ce privire limpede!
De ce nu strigi cu ea spre cer?

Fragilo, ritmul inimii tale e-același ca ieri.
Dacă m-ai lăsa să-ți aflu culoarea de sub slip,
N-ar mai bate niciodată încet.

Leneșo, ce picioare lungi ai astăzi !
Și ce pași mici faci cu ele spre mine!
Să înțeleg că ți-e teamă?

Domnișoară!
Ce mușcătură de buze aș înroși pe chipu-ți!
Te-ai îndulci ca felia de pepene din sud.

Iubito, lasă-mi să-ți număr alunițele toamna,
Să le sădesc ca pe sâmburi pe limbă
și cu degetele să-ți greblez părul toată viața.
Sau... măcar toată noaptea.

Iar de spui nu, eu îmi fac rădăcini și mă plantez în patul tău verde.

Poveste cu pălărie

2011-09-06T09:00:00.000-07:00

Purtase aproape toată vara pălăria. Pe capul ei, părea că în împletitura paielor s-au agățat draci. Zic draci pentru că lor le place întunericul și doar ei ar fi ținut-o pe-afară până la ora răsăritului. De sub marginile întoarse și rotunde, capul ei părea de copil.
Și-a cumpărat-o din nehotărâre. Nu știa - să plece sau nu la mare? Voia un motiv de plecare. L-a găsit, la 17 lei, în magazinul de lângă scara bunicii. Era prima dată când proba o pălărie. A ieșit din magazin ca și cum niciodată n-ar fi umblat fără pălăria cu fundiță. Deodată, i s-a înălțat un pic nasul și i s-a făcut dor de ducă.
Mai întâi, a fost marea. Apoi autostopul până la București, muntele, Clujul. Niciodată n-a uitat pălăria. Când nu era pe cap, o prindea cu un ac de siguranță de geantă. Era talisman. Era butonul care activa în fiecare zi atitudinea zvâcneață.
Zâmbea mai mult. Dormea mai mult în cort. Cu ochii pe pălărie, uita de sandale. Cu pălăria pe cap, vorbea mai sigură pe ea.
Purtase toată vara pălăria și câteva zile de toamnă atunci când a văzut-o pe capul colegei de cameră. A făcut ochii mari și nu a zâmbit. A vrut să i-o ceară, dar s-a simțit imediat egoistă. Și nu a făcut nimic. În seara aceea, pălăria ei era pe un cap care nu avea nimic din atitudinea pe care știa că o provoacă.
Seara a trecut, iar pălăria a venit înapoi. A întrebat-o: - De ce te-ai lăsat purtată de alt cap? Iar pălăria și-a înclinat înțeleaptă fundița-ntr-o parte și i-a spus: - Tu trebuia să înțelegi că eu sunt doar o pălărie. Pe care tu ai personificat-o în partea cea mai vie din tine. Dar, știi... eu sunt iarbă moartă împletită-n fabrică. Tu ești vie.
Purtase toată vara pălăria când a agățat-o în cuier și a început să danseze.

Ultima zi. De vară

2011-08-31T17:17:00.001-07:00

Vine toamna. Să nu răcească, cerul începe să-și ia câte-un nor pe el. Tu îți întorci șosetele pe față. Sunt murdare, spală-le.
Vine toamna. Se-aprind mai devreme becurile. Pe bunici îi dor oasele. Se-ntind pomii spre copaci să le ceară crengi de-mbrățișat. Tu îți desfaci bagajele. De unde vii?
Vine toamna. Vântul zboară pălăriile și fustele. Dar picioarele ce se ivesc se-albesc de-acum. Doar picioarele tale mai rămân bronzate. Se-nțelege, tu ai soare în tine.
Vine toamna. Cu ploaie și mere. Cu furnici care aduc de la mare plaja toată-n spinare. Ție ți-e dor de mare.
Cortul albastru s-a strâns, s-au încălzit dușurile în baie, s-a suit în cui pălăria de paie, s-a risipit nisipul dintre degete, s-a plictisit nasul să se mai cojească. Nici urma de chilot strâmb nu dă semne c-ar vrea să mai stea model alb pe fundul tău.
Vine toamna. Pune-ți câte o dorință la fiecare frunză căzătoare. Și închide în palmă sărutul de buze calde. Ele rămân așa, chiar dacă nu mai au soare.

Loc în cort mic

2011-08-27T20:19:00.000-07:00

Era un vârf modest de munte, unul din acele vârfuri pe care găseşti căţei, turişti, veveriţe acrobate, vulpi cleptomane şi bătrâni în case bătrâne. Era vară şi luna era balonată de câteva zile. Erau vaci rătăcite printre corturi, oameni cu obraji ca roşiile cele mai dulci şi erau cărări pe care te rătăceai cu ochii după fluturi. Era ea şi, câteva corturi mai încolo, era el. Ea - matinală, zâmbitoare, cu oglinda în rucsac, fericită să-şi spele ochii şi gleznele în apă de munte. El - târziu întors la cort, ocupat cu roci, ciuperci şi stele căzătoare, înalt şi vorbăreţ în privire. Ea avea cort mic, el avea cort mare. El n-avea chitară, ea dansa în bătaie de vânt. El o vede, ea se-nvârte cu iarbă printre degete.
Ploua la fiecare prânz cu stropi ce miroseau a munte. El se oprea în urma ei să-i cânte-n gând. Era timid? Nu. Ştia că la munte florile rare se lasă în pace. Dar ea nu mirosea a floare. Ea mirosea a fân proaspăt cosit şi a pepene roşu. Ce căuta rod de câmpie în vârf de munte?
Era seara în care ea visa întrebătoare, sub stele, de ce dorm oamenii în loc să se uite la ele, de ce nu cade măcar una ca să îşi pună dorinţă, de ce miroase iarba a iarbă. Era seara în care el aştepta ca ea să se ridice, să vină spre el, să-i plimbe degetele pe frunte şi să-l întrebe dacă îi plac corturile mici. Şi ea a venit să-l întrebe dacă nu ar vrea s-o ţină în braţe, pentru că nu a terminat de visat şi îi este frig.
Era un vârf modest de munte, unul din acele vârfuri pe care un el renunţă la cortul lui mare ca să doarmă într-unul mic, cu miros de fân proaspăt cosit şi pepene roşu.

FânJurnal

2011-08-16T12:38:00.001-07:00

Am avut fân în pălărie şi în cort, am dansat între brazi, am băut cafea cu lapte de vacă roşiană şi am strâns mâini care cunosc bine zidurile crăpate, munţii tăcuţi şi drumurile odată toate de piatră ale Roşiei Montane. Am fost la FânFest.
E cea de-a VI-a ediţie la care oamenii cărora le pasă pe gratis au venit aici să lupte. Eram curioasă ce presupune un festival creat ca să salveze de la distrugere istoria şi geografia unei zone demne de UNESCO, aşa că am venit ca voluntar.
Am campat (mulţumesc pentru cort, Pepi!) alături de ceilalţi voluntari (mulţi!) şi-am început FânFest 2011. Preţ de 3 zile am fost desemnată să stau la centrul de presă creat în proaspăt restaurata casă parohială unitariană. De la prima curiozitate a turiştilor despre povestea clădirii în care erau şi până la întrebările despre campania Salvaţi Roşia Montană! s-a trecut întotdeauna rapid. De aceea, mulţi dintre ei s-au încărcat cu pliante, au răsfoit documentele puse la dispoziţie de arhitecţii "vinovaţi" de restaurarea casei parohiale şi au urcat la Biserica Unitariană, acolo unde s-au desfăşurat dezbateri şi conferinţe menite să faciliteze înţelegerea scopului proiectului de salvare a zonei.
Una dintre conferinţele care a stârnit cele mai multe reacţii a fost cea a arhitectului Eugen Pănescu. Construită ca o paralelă cu cazul Roşia Montană, prezentarea lui a făcut referire la Rimetea, localitatea readusă la viaţă prin implicarea directă şi cu resurse limitate în dezvoltarea oraşului ca punct de atracţie turistică. Dacă acolo se poate, Roşia de ce n-ar putea?
Timp de 3 zile, am văzut cum flutură pe poteci şi pe străduţe steagul României în mâinile grupurilor de turişti. Mi-a plăcut să văd că documentarele proiectate la Căminul Cultural au stârnit reacţii puternice, la fel cum mi-a plăcut să îi aud pe oamenii întrebaţi de ce vin la FânFest: "Mie-mi pasă!". Mihnea Blidariu, solistul trupei Luna Amară, este unul dintre cei care a spus-o cel mai tare şi în faţa celor mai mulţi oameni că îi pasă de Roşia Montană şi de aceea vine de la început la FânFest.
Mai sunt mulţi alţi artişti care au venit la festival pentru că vor ca platoul Tăul Brazi şi casele roşienilor să rămână mereu înconjurate de verde nepoluat. Dintre ei îi menţionez pe băieţii veseli de la AdHoc, pe cei care spun că ţara ne vrea proşti (Sarmalele Reci), pe talentaţii de la Trupa OM, Aria Urbană, pe clujenii de la Maya şi pe cei de la Mojo Barrel Band (pe care neapărat îi voi mai asculta), Maria Răducanu şi Pedro Negrescu, Tagma sau Dj Limun.
Am stat la coadă la baie şi-am dormit încălţată până la ora 7, m-am trezit prea târziu după o noapte lungă pe platou şi astfel am ratat interviul programat cu Bobo de la Fără Zahăr (mulţumesc pentru emaptie, Bobo!), am mâncat gogoşi cu gem de la Sorin de la magazin, am văzut un protest cu oameni îmbrăcaţi în tricouri cu sigle portocalii (aceiaşi oameni care au acceptat bonul de la Primăria Roşia Montană de 4 mici şi o bere).
Ce-am câştigat în 3 zile de FânFest? M-am molipsit de motivaţie de la oamenii care au prins rădăcini în campania "Salvaţi Roşia Montană!", am adăugat încă un motiv pe lista De ce nu vreau să emigrez, am respirat aer curat, m-am încărcat cu energie din muzică de vioară, am strâns în braţe, am un badge de voluntar şi un tricou pe care cu mândrie îl port.
Ce-am pierdut la FânFest? Ziua de cosit şi plăcintele cu mere din Piaţa Tradiţională!

August la țară

2011-08-09T09:29:00.001-07:00

Somn când tace radioul, trezit când cocoșul nu vrea să mai tacă, drum cu miros de sat românesc, văcuțe și boi care merg valsând, duș la lighean, greieri certăreți și capul plin de nimicuri la care zâmbesc – sau, pe scurt, vara la țară.
Nu știam că în porți stau oameni cărora le e de-ajuns o înclinare de cap ca să-ți încline un zâmbet. Nu știam că mai știu să-mi fac cruce înainte de masă. Nu știam că timpul se măsoară pe câmp în funcție de avioane. Nu știam că muștele se pot prinde atât de ușor, la fel cum nu știam că mămăliga cu lapte e cel mai bun mic dejun. Sau știam, dar niciodată nu le-am simțit ca acum.
Pepeni verzi, pepeni dulci, pepeni care pârâie a copt sau a crud, roșii mănate c-așa a vrut Dumnezeu, pui ocrotiți de cloșca nervoasă, fântână cu apă de parcă-i sfințită, biserică-n vale, uliță pe care tot timpul e soare, căruță cu doi cai și un mânz.
Bunica-i un zvâc de femeie care încă n-a-mbătrânit, bunicu-i mai moale, mai speriat și mai mic. Au făcut tapet din pozele noastre și știu mai bine ca noi ce păr creț aveam la doi ani, câte mofturi făceam, de unde e cicatricea din frunte și unde sunt săniile pe care, an de an, bunicul le repara.
”Ptiu, ce-ai crescut! Ești cam slab. Ce-ți dau să mănânci?” – și bunica îmi dă tot ce are și, ce nu are, mereu face rost.
Vara la țară nu are ticăit. Nu are șireturi, nu are orar. Vara la țară e baie în râu și e, zi după zi, ca filă după filă într-o poveste cu moși, mâncare pe sobă și fete de măritat. De măritat sunt și eu. Să-mi iau băiat bun, să vorbească frumos, să fie cuminte, să nu-i placă să bea și.. să mă iubească. Așa-mi zice bunica, în fiecare vară – în august, la țară.

C-aşa-i în Vamă

2011-07-27T04:39:00.000-07:00

Îţi ridici obrazul din nisip, ieşi din jumătatea de sac în care ai dormit, te aşezi cu fundul în acelaşi nisip şi te duci să îţi speli în mare ochii nuanţaţi altfel decât în zilele în care nu eşti aici. Constaţi că nu eşti chiar în dreptul cortului tău. Eşti la celălalt capăt al plajei. Pluteşti către mal (înotul ar fi un efort foarte mare acum), în păr ai două alge şi câteva resturi de scoici. Nu ştii cât e ceasul, nudista-i frumoasă, nu îţi găseşti telefonul. Te înţepi într-un ciob şi ţi-e lene să-njuri , te întrebi unde erai ultima dată când aveai sandalele în picioare, te mişti ca într-un vals de nisip. Câinii plajei par beţi, miroase a ciorbă de peşte.
Felinarul pictat, băiatul cu care ai văzut jumătate de răsărit, focul în care a fost jertfită o bancă de la Stuf, chitara, o durere de cap. Chiloţii încă nu s-au uscat, apa era caldă la ora 5, ajungi la cortul albastru. Sunt întinşi pe sub umbre prietenii tăi bronzaţi cu modele. Vorbesc în rime cu „-at”. Tu râzi.
Ţi-e sete. Ţi-e foame. Fundul tău e alb şi fericit. Într-o zi, îţi va mulţumi că l-ai scos, preţ de o Vamă, din blugi şi l-ai pus în nisip. Un pişu aici costă un leu, pe tine te trece, n-ai bani. Zâmbeşti frumos unui chelner şi te duci, cu pietricele lăsate pe gresie, la toaleta unui bar.
De două zile, patul tău n-are acoperiş, imaginaţia n-are bariere, hainele sunt pierdute în mod repetat, apa sărată îţi încurcă bucla, din sticla de bere bei şi tărie, duşul e rece şi săpunul e o algă multifuncţională.
Pa, Vamă Veche. Păstrează-mi nisip de pus în ureche şi, te rog, nu te schimba.

Din dragoste, cu nisip

2011-07-18T12:57:00.000-07:00

Dragostea e ca nisipul.
Să o simţi, îţi laşi tălpile goale
şi îţi duci degetele caraghioase spre mare.
Nisipul e rece, le place.
De la răsărit la apus,
o dragoste ia formă doar dacă sufletul e în picioarele goale.

Dragostea e ca nisipul.
Adormită pe plajă, bucla mea se trezeşte.
Eu visez pe prosop, ea se-ntinde spre margini.
Eu deschid ochiul stâng,
părul meu mi se piaptănă singur ca să adorm -
acum, face dragoste cu nisipul.

Dragostea e ca nisipul.
Miroase a alge sau a floare de colţ
şi din el se naşte ce-i verde, în el mor scoicile toate.

Nisipul e ca dragostea.
Când el nu mai curge-n clepsidră,
Timpul nostru e suspendat
până când, altcineva, o întoarce.

Gând de Vamă

2011-07-15T17:39:00.000-07:00

Copilărie în trup de doamnă,
păr rebel în vânt de Vamă.
Doi ochi pe care îi dansez cu rimel clipitor.
Un băiat mă privește cu un fel de mirare,
de parcă eu știu ce el nu mai știe,
de parcă eu pot ce el nu mai poate,
de parcă eu uit ce el nu poate să uite.
Un dans țopăit cu picioare bronzate,
un trup nesătul de mișcări ondulate.
Un cap nepupat de buze crăpate,
un zâmbet nepus pe buze mușcate.
Un apus indecent, o lună grăsană,
o mână în apă sărată.
Nisipul lipește pietricele pe fund
și o algă-mi răsare în păr.
Mai liberă ca mâine niciodată n-am fost,
Mai frumoasă ca acum n-am să fiu.

Bagajul meu de oameni dragi

2011-07-06T08:16:00.000-07:00

Bagajul meu de oameni dragi are fermoarul stricat. Când îl trântesc în portbagaj în drumul spre gară, din taxiu ei scot pe rând câte-un nas sau câte-un deget mărunt şi încearcă aerul închis şi întunecat. În zilele cu noroc de oameni frumoşi, mă ajută şoferul să-l car. Eu îi zic să fie atent, să nu cadă nimeni din el. Fermoarul stricat mă obligă mereu să-ncalec uriaşul bagaj şi, forţat, îl închid înainte ca vreunul din prietenii din el să-mi scape.

Peronu-i mereu, indiferent de oraş, o gălăgie de oameni grăbiţi. E gălăgia oamenilor care pleacă şi a celor care fac cu mâna. Unii cu riduri, alţii cu pantofi mărimea 24, fac pasul cel mare ca să ajungă la treaptă. Iar ceilalţi - unii cu palmele mari, alţii cu ochii a căror culoare încă nu s-a nuanţat, rămân pe peronul unde eu mai devreme am încălecat, de teamă de dor, uriaşul meu bagaj cu oameni dragi.

Trenul nu stă niciodată. Iar eu, cu gând de călătoare, mă uit des la ceas şi la fermoarul stricat. Sunt liniştită, trenul a plecat fără ca vreo mână sau vreo pereche de ochi verzi să-mi fi scăpat din bagaj. Sunt multe ore până la Bucureşti. O să am timp să dorm, o să cunosc cel puţin un coleg de compartiment şi voi mă voi întinde de câteva ori spre geamul pe care voi respira aer de Câmpia Turzii, de Mureş, de Braşov, de Prahova, de peron de Bucureşti.

Şi am avut timp să dorm, şi-am cunoscut şi un om cu poveşti pe care le voi povesti la rândul meu altor colegi de compartiment, din alt tren. Am deschis şi fereastra în fiecare judeţ şi am verificat, din când în când, fermoarul stricat.

Sunt în Bucureşti. Bagajul e-acasă, deschis de multe zile. Şi deşi nicio clipă nu s-a deschis înainte de-a ajunge în camera în care cu greu m-am acomodat, prea puţini, prea puţini au rămas în bagaj. Câţiva din cei pe care toată viaţa i-am purtat, câţiva din cei foarte recenţi trecuţi în registrul cu oameni dragi. Între ei, ar fi trebuit să stea cei cu care mi-am petrecut acest an. Dar nu sunt. Probabil au coborât când dormeam, probabil n-au fost niciodată în bagaj, dar eu eram sigură că i-am împachetat, alături de ceilalţi.

Fermoarul bagajului meu de oameni dragi e stricat. Oricât de mult i-aş dori, pentru totdeauna, pe toţi cei cărora le-am zâmbit, pe toţi cărora le-am dansat, pe toţi cei care mi-au pus flori în păr, pe toţi cu care am împărţit cafeaua, pe toţi care m-au îmbrăţişat, pe toţi care m-au învăţat... n-am cum. Ori nu vor ei să rămână, ori bagajul meu cu oameni dragi e un loc fermecat în care eu nu am nicio putere, de fapt, să fac ordine.

Cei cu început, cei fără început. De vară

2011-06-17T00:59:00.000-07:00

Cineva și-a început vara cu tălpi curioase de apa fântânii din centru. Cineva și-a început vara cu lipici pe degete, după ce și-a reabilitat papucii de plajă de anul trecut. Cineva s-a îndrăgostit și altcineva nu mai vrea să rămână. Cineva încă nu a pus bocancii în dulap și altcineva n-a primit niciun telefon de la 1 iunie încoace. Cineva a plecat din țară. Cineva primește cetățenie română. Unui copil îi crește un dinte.
Fiecare început de vară are propriul scenariu. Unul se naște, altul se-apleacă peste balcon ca să vadă ambele capete ale curcubeului. Una își cumpără abonament la solar, una visează în iarbă. Totul se colorează în verde, se îmbracă în haine subțiri, se dezbracă pe neașteptate, se duce mai des la plimbare. Se zâmbește mai mult și mai încrezător. Ne era dor să ne fie cald, ne era dor să ne trântim pe bănci fără verificări de umezeală în prealabil, ne era dor să ne ținem în brațe în apa până la genunchi. Ne era dor să înotăm pe sub valuri, ne era dor să avem urme albe de chiloți și prosoape pline de nisip.
Cineva, totuși, încă nu și-a început vara. Timpul lui are doar un anotimp. Cafeaua lui are același gust. Camera lui are aceiași pereți, visele lui nu miros a bronz și a păr ars, degetele i s-au uscat, iubita are același pat. Cineva nu știe că e vară.
Vara înseamnă regăsire. Vara înseamnă revenire. Vara instigă la schimbare și tot vara are leac pentru orice melancolie. Celor care citesc, lucrează, declară, semnează, se ceartă, fac duș, divorțează, înnebunesc sau dorm, le cer să se uite în calendar. E început de vară. Nicio zi din iunie n-ar trebui să treacă fără să zâmbim că vara e aici, iar noi suntem prin preajmă ca să ne bucurăm de ea.

Fericire. Multă. Fericire.

2011-06-15T14:41:00.000-07:00

- Alo, Oana Moisil?
- Da.
- Sorin Dragomir sunt, de la Europa FM. Ai 2 minute să vorbești?
- Am toată ziua! Da.
- Aud că e gălăgie pe lângă tine și mă gândeam că nu poți vorbi.
- Ba da. Spune, te rog.
- Uite... eu știu că tu ai fost la noi aici în practică, dar .. din păcate, asta nu te avantajează la burse.
- ...
- Faptul că ai stat o săptămână aici, cu noi, nu te-a ajutat, să știi.
- Dar..................
- De aceea te așteptăm pe 27 iunie, de la ora 10, pentru training!
- AAA!!!! MULȚUMEEEESC!!! CE RĂU M-AȚI SPERIAT!! MULȚUMEEEEESC!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! MULȚUMEEESC!!!!!

- Bine, Oana. Ne vedem pe 27.
- BINE!! IUHUU!! Mulțumeeesc!!!
Aici, în autocar, unde am scris cel mai frumos, unde am citit cel mai mult, unde am sărutat o buză groasă, unde am dormit pui de somn mari cât un oraș, unde am întâlnit oameni cu bagaje, oameni cu ciudățenii frumoase, unde am mâncat pateuri cumpărate din toate autogările, unde am avut timp să văd norii cum doar când eram copil aveam, unde mi se face rău din cauza vitezei și unde mănânc lămâi ca să îmi treacă, aici tocmai am fost sunată să mi se confirme că am fost acceptată la trainingul pentru bursele Europa FM.
Sunt în amorțeală de fericire. Cei doi vârstnici de pe scaunele de lângă mine mi-au zâmbit speriați după ce am țipat MULȚUMESC. E fericire de la glezne până la urechi și nu vreau să o leg cu nimic. Dau din picior și mă foiesc. Băiatul din spatele meu dormea până să primesc marea veste. Acum respiră repede, deci nu cred că îi mai este somn. Aș lua în brațe toate necuvântătoarele și pe cuvântători îi binecuvântez să aibă fericiri de care să se bucure la fel cum m-a bucurat pe mine vestea aceasta.
Cuplul de vârstnici coboară.
- La revedere, domnișoară, succes mult!
- Succes!
- Vă mulțumesc mult!
Astăzi este una dintre cele mai fericite zile. Ca ziua în care am primit flori pe 14-le februarie din clasa a IX-a, ca ziua în care am aflat nota la română la bac, ca ziua în care am văzut prima dată Clujul, ca atunci când Mara mi-a spus că în următoarea zi să vin după reportofon și astfel să semnez prima mea știre, ca ziua în care am fost acreditată la TIFF, ca ziua în care am fost acceptată în echipa AperiTIFFului, ca seara în care am făcut interviul cu Tudor Gheorghe, ca cea în care am făcut cel mai bun interviu până atunci - cel cu Cheloo, ca duminica în care, în Grădina Botanică, am trăit 2 ore pe care nu le voi uita niciodată, ca zilele în care părinții mei se întorc în țară, ca nopțile în care eu și sora mea ne amintim ce făceam când încă nu aveam sutiene, examene și iubiți, ca ziua în care am cunoscut-o pe Aurora Liiceanu, ca ziua în care am aflat că Marea Nordului nu miroase ca Marea Neagră, ca 1 mai-ul în care am călcat prima dată nisipul în Vama Veche, ca ziua de septembrie în care am revenit în Vamă, ca seara în care am împlinit 20 de ani, ca cea în care am trecut la 21, ca ziua în care am văzut Parisul, ca noaptea în care toate stelele parcă se puseseră pe cer.
Autocarul ascultă Europa FM. Eu sunt lungită pe ambele scaune și zâmbesc la casele frumoase care au început să răsară pe drum. Ardealul știe să fie chipeș. Mă așteaptă Clujul. Îmi va fi dor de el la București, dar știu că și capitala țanțoșă mi-a pus deoparte frumuseți.

Umăr de sărutat

2011-05-08T03:57:00.000-07:00

Când umărul acesta ţi se va arăta
în jocuri de bumbac larg şi fără stare,
tu să mă prinzi cu braţe, cu gând şi cu răbdare.
Fără nicio întrebare, în pod de palma ta
fă loc pentru răsfăţ de umăr cu încăpăţânare.
Când umărul acesta se va foi,
se va-ncrunta,
te va împinge,
te va chema,
sărută-l.

Doruri pascale

2011-04-27T12:16:00.000-07:00

Sărutul pe frunte înainte de somn şi crucea cea mare de binecuvântare,
paşii tăi care calcă pe aer când dorm.
Întâlniri matinale în bucătărie,
discuţii despre vise, zodiac şi nemurire,
iubire, iubiţi părăsiţi şi copilărie.
Privire care mă descoase înainte să gândesc c-aş putea să nu spun.
Mustrări supărătoare.
Un moft refuzat.
Întrebări directe despre numărul orelor în care voi fi plecată.
Îmbrăţişări care miros a viaţă,
Priviri care mă conduc până mă pierd după poartă
şi telefonul târziu de revenit acasă.
Mi-e dor de tine, mamă.

Vârsta fără noimă

2011-04-26T15:14:00.000-07:00

Vârsta mea mă calcă pe picioare când dansez leneş. Mă obligă să fac piruete, să ţopăi şi să nu obosesc. Vârsta mea se mişcă atât de frumos şi-atât de bine miroase încât uneori mi-e teamă să nu se grăbească să-şi facă nesimţită prezenţa.
Ce vârstă e-aceasta?
Formă diformă de inimă tare îmi prinde culoare în piept şi-are chef de iubire. Neteamă de teamă se-nghesuie-n mine şi mă vrea să am visuri, planuri şi nicio ezitare. Ce vârstă e-aceasta când ceasul se-ntoarce cu faţa la perete?
Ce părinţi sunt aceştia cărora le vreau târziu sfatul? Niciodată bătrâni, părinţi vinovaţi că eu m-am născut, vă întreb pe voi: ce ani sunt aceştia, când în fiecare oglindă alţi ochi mă privesc?
Ce inimă e-aceasta, în care dor peste dor par să o reclădească?
Câţi ani am astăzi? Câţi ani aveam ieri?

În iarbă

2011-04-17T09:17:00.000-07:00

E rece pământul şi încă umed, iar eu ştiu asta pentru că m-am întins pe burtă în iarbă. E aprilie şi Tudor Gheorghe n-are dreptate când zice că degeaba vine primăvara. În mine nu mai e nicio zi de iarnă. Din mine ies ghiocei şi se colorează în mov toporaşii.
La ce se gândeşte un băiat cu teneşi negri întins şi el în iarbă? Soarele îi arde cu primăvăraticele lui puteri pleoapele. Cu genunchii la gură, iubita lui stă aproape şi scrie. Un porumbel se plimbă ciufulit pe lângă ei.
La ce se gândeşte un băiat cu şosete negre întins pe iarbă? Iubita are şosete combinate din perechi de culori diferite şi se-ntinde şi ea, acum, în iarbă. La ce se gândeşte iubita unui băiat cu părul negru împrăştiat prin iarbă?
Nu ştiu.
Eu îmi împrietenesc o buclă cu un fir suplu de iarbă, soarele îmi încălzeşte fundul din blugi şi tălpile teneşilor, iar gândurile mele se aşează. Unul câte unul, din suflet iau liftul spre minte şi se liniştesc.

Poveste cu prieteni

2011-04-09T05:24:00.000-07:00

Mă întreabă dacă am mâncat astăzi. E curios de ce nu zâmbesc. E curios cui zâmbesc. Îl enervez când ”apăs butoane” de mulțumesc pentru fiecare gest mărunt sau ou de ciocolată pe care mi-l dăruiește. Îmi spune să-mi mai spăl cizmele, mă strigă pe numele de familie, mă întreabă cu sinceră curiozitate ce fac. În mașină oprește brusc radioul și mă întreabă: ”Cine cântă piesa asta?”.

Cu mâinile încrucișate, ridică din umeri când îl întreb ce-i lipsește. Sunt momentele în care ochii lui se-nverzesc mai tare de amintiri, de trecut, de fericiri pe care, pentru un timp, le-a pus deoparte. Îl privesc, îi zâmbesc. Exclamă: ”Pățăști!” și zâmbește.
Îi plac florile de sezon și Metallica. Îi plac diminețile fără alarmă și picioarele lungi. Îi plac oamenii fericiți, berea dulce, telefonul lui vechi, ciorba de perișoare și sosurile picante.

El este cel în jurul căruia gravitează mereu oameni frumoși, pentru că își face timp pentru toți, pentru că este un egoist cu suflet bun, pentru că ”îi sunt dragi prietenii lui mai tineri”, pentru că nicio femeie nu scapă de el necomplimentată.

Și chiar dacă nu știu în ce fel va crește această prietenie, câtă răbdare mi-a păstrat pentru poveștile mele fără sfârșit, cine cântă piesa care este acum la radio și ce hram poartă legătura noastră, eu mă bucur acum de el, cel care îmi este (dincolo de ideea conform căreia o prietenie între un bărbat și o femeie nu există) prieten.

Voi, cei care puneți fiecare om care zâmbește mai mult și îmbrățișează mai des sub lupa scepticismului, lăsați-o un pic jos. Legați-vă de oameni frumoși, pentru că ei sunt cei cărora, la despărțire, le mulțumiți că i-ați cunoscut. Scrieți povești. Povești cu prieteni.

La mulți ani, Mihai!

Somn ușor

2011-04-01T18:34:00.001-07:00

Ce frumos mă privești când dormi!

Inspiri adânc ca-ntr-un oftat repetat și sufli fierbinte în palmele strânse sub nas.

îți muști buza de jos, buza de sus, buza de jos.. dormi?

Îmi arăți doar jumătate de față, iar cu cealaltă-mi pierd somnul căutând-o printre șuvițele de păr.

Zâmbitoare, palidă, strălucind în lumină de lună,

Mirosul tău e din poveste.

Dacă nu mi-ai gâdila tălpile cu călcâiul tău roz,

N-aș avea fericiri mici.

Somn ușor, frumoasă femeie.

Când nu știu în ce corp locuiesc

2011-03-20T14:27:00.000-07:00

Astăzi e una din zilele în care oricât aș încerca să mă privesc în oglindă, nu văd ce aș vrea să văd. Oglindă mare, oglindă îngustă, oglinda retrovizoare a unei mașini sau oglinda din ochii celor care mă privesc astăzi - în niciuna din ele nu văd: sclipire, încredere, curaj, poftă de viață, fericire, demnitate, liniște.

Caut soluții. Din coșul de rufe iau hainele de ieri. Sunt mai largi și mai murdare, dar am încredere că ele mă vor face să mă simt ca ultima dată când le-am îmbrăcat. În lift, oglinda mă-ndeamnă să ies cu încredere din scară. Îmi îndrept spatele și ies în stradă. Aglomerația mă obosește mai repede decât m-au obosit cele 3 ore de somn de azi-noapte și îmi dau repede seama că nimeni nu mă vede. Sunt împinsă, depășită, sunt traversată de priviri nepăsătoare. Parcă toți acești necunoscuți simt că eu mă simt mică astăzi.

Îmi spun un banc. Zâmbesc, dar ideea că îmi spun singură glume nu mă încântă. E o zi în care niciun nor nu are de gând să dea ploaie, în schimb toate gândurile mele îmi dau senzația că în mine plouă. Cred că am fugit de vremea din mine și mă caut din afara mea.

Profit de invizibilitatea de astăzi și mă uit, după vechiul obicei, la expresia de pe fețele trecătorilor. Zâmbitorii îmi dau impresia că pentru ei e o zi bună. Mutrele triste poartă cu ele povești, pe inexpresivi îi privesc ca pe tablouri cu natură moartă, bătrânii parcă mă privesc cu milă. Suficient! Mă îndrept spre casă.

Mă dezbrac de uniforma ultimelor două zile și mă trântesc grea de dezamăgire amestecată cu lene în patul iar nefăcut.

Brusc, mă vizitează o stare de bine și simt cum pe față mi se mută mai sus colțurile gurii. Nu am niciun gând nou, e doar altă stare, independentă de puterea mea de manipulare.

Astăzi eu am fost în afara mea și acum m-am întors în mine. Nu mai plouă. Oare am căutat ceva, oare mi-e dor de cineva, oare horoscopul meu a anunțat o zi proastă? Nu știu. Data viitoare, voi lua notițe.

Hai-hui

2011-03-19T15:12:00.000-07:00

Tu iar hai-hui, pe săniile nimănui

înaintezi spre alte începuturi.

îmi spui că încă e devreme,

că tu de fapt nu ești femeie,

ești personaj nemuritor din povești cu eroine.

Dar-ar dragostea în tine, lua-te-ar de un sfârc, de minte,

să te dai jos de pe sanie

și să vii pe jos la mine.

Uituco.

Vicleano.

Copilo.

Iubito.

Enervanto.

Monolog din dragoste,

dor de-o mare pacoste,

Încă nu pot să mă uit cum

hai hui te duci doar ca să nu rămâi.

Ruptă din iarnă

2011-03-09T14:47:00.000-08:00

Iubita cu care iarna m-a împovărat

e înaltă cât jumătate de pat și uneori e rece ca un covrig înghețat.

Când îi strâng pumnul în mână

și orașul ne dă vreme bună pentru plimbat

într-o secundă din mine își mută atenția în lume.

Luni e călduță la mine sub cearceaf,

Marți se plimbă singură din bar în bar.

Miercuri mă-ncântă cu surprize în geam.

Joi nu răspunde la telefon,

Vineri ciocăne la ușa mea fără vizor.

Sâmbătă zice că se lasă de cafea.

Duminică-i frumoasă, ciufulită, nesigură și rea.

Luni e iar caldă la mine sub cearceaf.

Rece ca iarna ieri, mâine aprinsă ca lemnul în sobă,

iubita cu miros de sărbători și cozonac

Are ghiocei acum pe obraji.

Primăvara îmi încălzește iubita

Cu care iarna m-a împovărat.

Dragoste cu vârste

2011-02-27T07:02:00.001-08:00

Mai ştii, femeie,

Când n-aveam încă riduri,

Când inima mea bătea cu bețe de chibrituri,

Iar tu erai ispititor catran?

Când povestea era la prefaţă,

Când niciunul din noi nu mai avea altă viaţă

în afară de viaţa iscată-ntre noi?

Eram tineri, soţie..

Dacă mori, nu sta mult.

Mai sunt amintiri de pus în album.

Femeie.. Femeie..

dacă mori, nu muri cum mor oamenii,

Tu să mori cu viață în tine.

Viața să o iei din noi.

Tu ştii fără să ştii

2011-02-14T03:09:00.001-08:00

Că râd în somn n-ai avut când să afli.

Că între vară şi muzică n-aş putea niciodată să aleg nu ştii

Câte linguri de zahăr îmi pun în cafea

Sau dacă mănânc dimineaţa nu ştii.

Nu ştii că îmi plac filmele vechi,

Iar uneori mă întreb dacă ştii câţi ani am.

Dar totuşi, tu ştii să-mi adormi demonii.

Tu ştii să îmi zâmbeşti săruturi pe frunte.

Tu ştii că în palmă buza ta-mi face bine.

Să rămâi aici după ce demult ai plecat

Tu ştii.

Magia altei lumi

2011-02-12T04:18:00.000-08:00

Iubesc viaţa.

Mort de-aş fi,

tu niciodată n-ai fi fost.

Mort de-aş fi fost,

în rai sau iad sau pe pământ

urechi nedemne-aş fi muşcat.

La neţinere în braţe aş fi condamnat,

fie din zeci de paturi trezit.

Dar mort nu sunt

şi tu împarţi cu mine minuni

furate din magia altei lumi.

Să fii somn de femeie frumoasă

2011-02-05T15:21:00.000-08:00

Să fii somn de femeie frumoasă este cea mai grea meserie din lume. Mie, somnului, mi s-a încredinţat de către natură o existenţă nocturnă. Femeia frumoasă vrea să doarmă. O oră, două - în timpul zilei. Uneori se îmbracă în pijamale cu eroi din desenele animate, alteori preferă tricourile largi şi fundul gol.

Eu o salut. Ea cască. Eu casc. Ea îşi programează alarma. Eu casc. Ea îşi aminteşte că nu s-a demachiat! Se demachiază, eu casc. Ea cască. Eu mă întind. Ea îşi aruncă o ultimă privire somnoroasă în oglindă. Adormim.

Mă alungă când telefonul o cheamă din vis. Se îmbracă, se machiază, se duce să fie frumoasă pe stradă.

Se întoarce. Se remachiază. Se dezbracă. Alte haine îmbracă, altă privire îşi aruncă în oglindă. Eu vin. Ea nu mă vede. O salut. Mă vede, mă ignoră. Casc. Ea nu cască. Eu casc şi mă-ntind. Ea se încalţă. Eu casc, mă-ntind, strănut somnifer pe chipul ei frumos, mă pun în pat, mă învelesc. Aud uşa de la intrare. A plecat în oraş….

Mă duc să adorm celelalte femei...

Mă întorc. Nu s-a întors. O caut. Câteodată o iau din bar. Altădată din parc, de la film, de la teatru, de pe ringul de dans, de la birou.

Casc, cască. Casc, se dezbracă. Casc, priveşte melancolică la ziua pe care tocmai o sfârşeşte. Se demachiază, uită să iasă din duş. Eu casc. Ea adoarme.

Cele mai rău e când o iau din braţele iubitului.

Le despletesc uşor trupurile. Îi strănut somnifer pe trupul prea frumos acum, gol. Ea cască. Eu zâmbesc. Casc şi eu. Ea are ochii întredeschişi. Eu casc, mă-ntind, lăcrimez. Ea adoarme.

Iubitul se încruntă. Îi sărută gleznele. Îi sărută coapsele. Îi sărută sânii. Îi sărută pleoapele.

La naiba!

E greu să fii somnul unei femei frumoase…

Pe stradă, semănăm

2011-01-25T03:46:00.000-08:00

Deschidem un ochi, îl deschidem fără chef şi pe-al doilea, bem

binecuvântata cafea sau ceaiul negru cu lapte,

ne asortăm îmbrăcămintea cu numărul de nori din dimineaţa aceasta, ne luăm telefoanele, laptopul şi cheile, sărutăm pe frunte pe cine a rămas zâmbind în pat şi plecăm. Numărăm câte două trepte, ne-mpiedicăm, ne enervăm, ne calmăm, mergem repede mai departe.

Grăbiţi, tare grăbiţi mai suntem de la o vârstă încoace! De la vârsta la care responsabilităţile ne seduc timpul liber cu pretextul că adulţilor le place să fie stresaţi.

Să avem un serviciu (cel puţin unul), să fim matinali, să ajungem la cursuri, să ne călcăm cămaşa (se pare că tricourile nu se potrivesc cu chipul nostru peste noapte matur), să stăm drepţi (ce bine-are fi să stăm cu adevărat drepţi), să citim presa, să răspundem la ambele telefoane simultan, să avem paşi repezi pe stradă.

Chiar, noi vedem strada? Vedem cum în fiecare dimineaţă strada se-ntinde gri, plouată sau ninsă, pentru ca noi să ajungem unde ne-am propus? Ştim noi, când gândindu-ne din mers la proiectul pe care îl avem de prezentat sau la iubita pe care am lăsat-o dormind, că pe aceeaşi stradă trec oameni care se gândesc la acelaşi lucru, în exact acelaşi moment?

Dacă ne-am putea auzi gândurile, am topi plasticul care se întinde pe suprafaţa gândirii noastre. La urechi ne-ar ajunge gândurile domnului în palton negru care se întreabă oare ce-i mai fac copiii plecaţi. Câţiva paşi mai în faţă, vom auzi cum în gândul lui, un copil cu ghiozdan roşu îşi spune: Sper că părinţii mei sunt bine în străinătate.

Grăbiţi, încurcaţi în agitata noastră existenţă urbană, semănăm mult. Nu ne putem auzi gândurile, dar e suficient să ne oprim pe stradă pentru un minut, în fiecare dimineaţă şi să ne uităm la oameni. Să încurajăm din priviri un chip trist, să mulţumim zâmbind unui zâmbet de copil, să ne sincronizăm, preţ de acel minut, viaţa noastră cu vieţile celorlalţi grăbiţi trecători. E plăcut.

Dragă Universule, nu ne lua mereu în seamă

2011-01-11T08:12:00.000-08:00

Vrem să ni se zâmbească deşi noi suntem încruntaţi. Să nu fim minţiţi. Să primim dragostea pe care se presupune că cineva a lăsat-o la murat în lipsa noastră. Să fim iertaţi, pentru că oamenii greşesc. Să ni se spună la mulţi ani la 00:00. Vrem să nu murim.

Vrem să fim ţinuţi de mână. Vrem să avem pe cine suna când de la atâta gălăgie în mintea noastră nu putem adormi. Vrem să nu avem datorii. Vrem să nu plouă. Vrem să nu facem riduri. Vrem să avem bani de bilet. Vrem să tragem de timp ca de guma de mestecat.

Cum ar fi dacă toţi subsemnaţii care locuiesc pe această planetă am face o cerere Universului, în care să scriem, în cele aproximativ 100 de limbi existente, tot ce ne dorim?

Eu n-aş vrea să fiu în locul Terrei dacă toate dorinţele pământenilor s-ar împlini.

Pentru că ne-am dori să ne întoarcem în timp ca să îi revedem pe cei morţi, am porunci timpului să stea când ne îndrăgostim, pentru că am vrea să moară nişte foşti iubiţi, pentru că am vrea să avem bani.

Cum ar fi dacă am primi toate aceste lucruri? Ne-ar dispărea soţii care tânjesc după vechi iubiri. Ne-ar dispărea păsările, care şi-ar dori să nu mai zboare printre nori poluaţi. Ne-ar dispărea cărţile, pentru că genialii ar fi fost înţeleşi. Am fi toţi înalţi, subţiri şi zâmbitori. Am avea bani. N-am avea mai multe nevoi decât cele trei primare. N-am avea fericiri.

Nu, nu voi face cerere Universului cu dorinţele mele. Vreau ca mâine să fie o surpriză. Vreau să nu ne mai gândim atât şi să trăim mai intens. Vreau să apreciem ceea ce în fiecare zi primim - cadouri împachetate în oameni, în realizări, în îmbrăţişări, în ochi zâmbitori, în excursii, în nebunii, în aventuri, în poezii, în noi.

Frig

2011-01-05T16:51:00.001-08:00

Când nu ştii cu cine împarţi iarna sub cearceaf

Te ridici fără zgomot şi te uiţi toată noaptea la ea.

Ea aproape-i dezvelită

Şi tu nu vrei s-o-nveleşti.

Te uiţi cum pe pielea-i albă frigul îi coase modele ciudate.

Nu îţi pasă că răceşte.

Ea-i o formă feminină veselă şi enervantă

Că deşi în braţe-ţi doarme,

Nu se-ndură să se schimbe

În acea pe care tu o vroiai din trecut lângă tine.

Mă întorc!

2010-12-28T15:34:00.000-08:00

Cuib de cărămidă ridicat demult, casa părintească e vie. Când mă întorc la ea, miroase a sarmale şi a bunică.

Din faţa porţii dispar pe rând vecinii şi cu ei odată se duc şi dragii bătrâni patrupezi ai străzii. Cine le hrăneşte puii când în case se sting pe veci luminile? În oraşul ăsta nu se-ntoarce nimeni.

Se mai bat clopote? Cu preot surd şi măicuţe mici şi bătrâne, cine îşi aminteşte? Se mai nasc copii? Mai sunt părinţi tineri în oraşul acesta?

Parcul e tot mai solitar şi Oltul stă la pândă să-l înghită. Pe cea mai frumoasă clădire scrie cu litere roşii : in vendita. Să o ia un italian sau o româncă plimbată. Să o ia cineva! Pe zidurile ei stau scrise poveşti cu vechii boieri, cu vechile doamne. Aş lua-o eu! Dar cine se întoarce în oraşul acesta?…

Cuib de cărămidă ridicat demult, eu am trăit puţin în casa părintească. Bunica şi-a făcut reţete pentru încă mulţi ani, lemnele n-au ars toate în sobă, căţeii mei dorm bine aici. Covorul e încă viu colorat, crăpătura din tavan e prea timidă să se întindă, florile n-au ajuns la maturitate şi mai sunt multe întâmplări în destinul acesta să treacă drept amintiri.

Acum plec iar, casă părintească. Dar nu de dorul alteia. Plec pentru că oamenii pleacă de acasă. Tu să rămâi aici înaltă, fidelă, seculară. Rămâi tu cea pe care o alint “acasă”. Mă întorc!

Pe scenă e doar destin

2010-12-21T10:18:00.001-08:00

În pauza dintre acte, cu noi ce se întâmplă? Ne-am trântit pe scenă dezbrăcaţi şi impulsivi, iar acum stăm goi în aşteptarea unui alt act. Va veni aşa, pe neaşteptate? Vom fi anunţaţi când să ne îmbrăcăm? Dacă şi aceasta este o dramă clasică, acum vine acea parte în care lumea intră-n scenă. Acea gloată de nervoşi şi de nervoase că eu nu sunt a lor şi tu nu le-mbrăţişezi.

-Suntem goi, iubitul meu.. Şi scena-i pregătită să primească mulţimea.

- Îmbracă-te!

- Aşadar, ţi-e ruşine?

- Nu, dar e mai bine să nu afle acum.

- Fie cum doreşti.

- Dă-mi, te rog, costumul de vânător.

- Poftim. Eu nu mai am nimic. Le-am pierdut în zăpadă.

- Hai să-l împărţim. Tu ia arma şi vesta, eu iau restul.

Sute de paşi ne cutremură scena. Începe actul al doilea. Noi suntem vânători… suntem vânători!!

- Iubitul meu, aşteaptă!!

- Ce s-a întâmplat?

- E alt act! De ce încă vânăm?

- Eu sunt vânător.

- Ai fost!

- Încă sunt.

- Încă eşti?… Am crezut că dacă mă ai pe mine…

- Am fost născocit ca fiind vânător. Nu am de ales.

- Ba da!

Mulţimea intră în scenă. El se ascunde după o cortină. Eu rămân cu mâna pe trăgaci. Habar nu am ce am de făcut. Îmbrăcată cu hainele lui şi eu par vânător, iar ei îmi zâmbesc. Sunt ceea ce se aşteaptă să fiu. Dar hainele astea de atâtea ori dezbrăcate în scene de amor mă dezgustă. Mă dezbrac.

- Iubitule! Nu vâna!

- Lasă-mă, frumoaso! Eu nu pot rămâne!

- De ce? Pentru că aşa e povestea?

- Exact.

- Ţie, rebelul, îţi pasă de cum ţi-e scris rolul?

Goală cum sunt, am trecut drept pradă. În mulţime erau alţi vânători. Am fost împuşcată în umărul stâng. Inima s-a ferit. Vânătorul ăsta e urât şi e surd. Nu aude că trupu-mi de pradă slăbită nu plânge pentru el. Mă dau fără luptă. Mă dau aproape de tot. Oricum în următorul act cineva a gândit deja ce rol voi avea.

Ecouri mici

2010-12-08T09:57:00.000-08:00

Aseară ţi-am spus pe note muzicale că inima mea e un mare balamuc, iar sufletul meu nu-i un fel de mâncare.

Zâmbeai ciudat. Zâmbeai ca şi cum tu, personaj episodic în multe poveşti, ai auzit din alte voci aceeaşi convingere.

Tu suspectezi ceva. Tu bănuieşti că eu am papucii mereu puşi în geantă. Tu simţi că eu nu mai ştiu cum se simte. Tu vezi că m-am îngropat în mine. Tu vezi ieşirea mea către fericire.

Te suspectez de o suită superficială de trupuri şi iubiri efemere. Bănuiesc că ai mereu armura pregătită pentru dimineţile în care o ea te îndrăgosteşte prea tare. Tu nu vezi ieşirea ta către fericire.

Tu ţii de cald. Tu nu prea-ntrebi. Tu nu răspunzi.

Tu încă ai puls şi bătăile inimii tale au ecouri mici la mine în piept.

Portret de noapte bună

2010-11-18T16:59:00.000-08:00

Când aparţii mereu altcuiva ar trebui să te întrebi de sănătate. Inima ta .. Mai bate? Dar pielea ta care în milioane de negi mici se revoltă când eşti de degetele ei pe cap mângâiat.. Are habar când îi place să fie sărutată sau e şi ea, ca şi cel al cărui corp îl îmbracă, un singuratic mereu cuplat?

Ce-ţi face gândul? Te iartă? A încercat de multe ori să ajungă la inimă, dar nu putea să treacă de ceaţa din vapori de alcool creată în capul tău.

Ştii de ce-ţi scriu? Pentru că niciodată nu te voi vrea. Apropiindu-te, te-aş depărta. Mi-e bine cu tine aşa, când îţi sincronizezi din joacă respiraţia cu a mea, când taci, când nu-ntrebi, când mă inviţi să cred că eu sunt aleasa. Prostii.

Cu dor, o fiică

2010-11-12T13:26:00.001-08:00

Dacă n-aş fi vrut părinţi

O rugam pe barză

Să mă pună-n pântec de mamă uitucă

Să mă nască, să adoarmă

şi să uite că a dat viaţă.

Dacă n-aş fi vrut părinţi

Nu mă-ntorceam de fiecare dată când am fugit de acasă.

Mă dădeam spre adopţie unui iubit posesiv

Şi el mi-ar fi fost mamă.

Mi-ar fi fost tată.

Dacă n-aş fi vrut părinţi

M-ascundeam într-o căruţă de ţigani.

Mi-aş fi pus fuste, iar cu banii pe care-i strângeam din ghicit destine-n palmă

Fugeam pe o insulă în Ocean.

Dacă nu aş vrea părinţi

Nu le-aş schiţa chipurile în spatele pleoapei închise,

iar inima nu ar accelera cu fiecare a lor fotografie mintală.

Mi-e dor.

Cineva sunt eu

2010-11-05T10:42:00.001-07:00

A fost odată o bancă.

Pe bancă se pun două perechi de blugi.

Pe blugi se pun două perechi de mănuşi.

Pe una se pune o pereche de dinţi

Dinţii sunt albi şi miros a gumă.

Dinţii scot o mănuşă -

Se arată o mână.

Mâna-i albă, unghiile-s mici.

Palma ridată de atâta destin

Se apropie de un obraz nebărbierit azi.

Obrazul se-apleacă.

Nişte ochi râd.

Nişte buze se-mpacă.

Doi oameni se-ndrăgostesc.

Ei se ridică şi pleacă.

Cineva se aşează pe bancă şi plânge.

Odată era ea

2010-11-02T01:34:00.001-07:00

Iau tirbuşonul de pe raftul de sus.

Pe masă stau două pahare.

Din celălalt se-mbăta ea.

Singur şi amprentat de alte şi alte femei

În care o caut pe-aceeaşi,

Acum doar eu stau la masa mică şi beau.

Pe fundul sticlei mele

Apar câteva ele -

femei pe care le-am iubit,

femei pe care le-am minţit.

Ale naibii voi, minţite!

Dacă nu m-aţi fi-njurat

Ea era acum aici şi bea cu mine.

Cine v-o fi învăţat că blestemele se-mpart

Celor care pleacă?

V-am fost destule nopţi în braţe

Mi-aţi fost destule nopţi amante.

Eu doar v-am minţit.

De ce m-aţi iubit?

Ea nu m-a iubit.

Ea ştia.

Ea îmi seamănă.

Ea minte.

Pe ce stradă stă Fericirea?

2010-10-19T08:10:00.000-07:00

Adresa de acum câteva vârste a fericirii s-a schimbat.

Organul cu care obişnuiam să iubesc

Mai bate doar când alerg sau nu îndrăznesc.

Pe scăunelul din sufletul meu

M-am aşezat eu.

Atât de grea, atât de opacă.

Mi-am umplut grădina cu flori de iubire de mine.

Parfumul lor amână iubirea pe mâine.

Eu îi invit pe cei care vor să le vadă

Să ne povestim vieţile la gardul de flori.

De dincolo de gard cineva îmi spune poveşti de iubire.

De dincoace de gard eu îmi aduc aminte.

De dincolo gard o inimă începe iar să bată

Pentru că o provoc să mă privească-n ochi.

De dincoace de gard mă apucă o teamă

Şi el vrea să m-atingă.. Peste gard.

Mă sperii.

Mă retrag.

Mă pun din nou în scaunul meu drag.

Îmi iau oglinda-n braţe.

Am ochii trişti şi vinovaţi.

Pe ce stradă stă fericirea?

Cea mai frumoasă femeie

2010-10-06T15:27:00.000-07:00

Dacă aş fi bărbat,

Aş iubi-o.

I-aş spune că are umeri sculptaţi impecabil.

I-aş căuta în păr mirosul de fată.

I-aş mângâia fără lăcomie gâtul şi mijlocul,

I-aş îmbrăţişa puternic jumătate din trup şi-aş închide ochii fericit cînd ea tace ca un sfânt care-a păcătuit.

Aş întreba-o ce îi plăcea să privească atunci cand era mică, aş întreba-o de ce, aş întreba-o de ce încă-i pudică.

I-aş scrie pe uşa biroului că acolo lucrează cea mai frumoasă femeie.

I-aş spune că mă îndrăgostesc când roşeşte.

Nu mi-ar păsa câţi i-au mai văzut culoarea sânilor.

I-aş spune că cel mai fericit bărbat de pe planetă îi va aşeza un prunc în pântec.

Aş ruga-o să se demachieze,

Pentru că este minunată cu faţa imperfectă.

m-aş uita la fundul ei de fetiţă şi aş certa-o dacă ar vrea să slăbească.

I-aş fi prost şi uneori i-aş greşi,

I-aş fi prietenul cel mai bun.

Aş aplauda-o când cântă sub duş.

Aş părăsi-o când ea îmi reproşează că nu o iubesc îndeajuns,

Aş mulţumi pentru că m-a lăsat să văd ce bărbat minunat se ascundea în mine.

M-aş întreba dacă nu cumva Dumnezeu avea un plan

Şi ea era de fapt un sfânt deghizat în cea mai frumoasă femeie.

Aş zâmbi, aş crede că am innebunit,

Aş bea şi m-aş pierde.

Într-o zi m-aş trezi cu soarele pe-o ureche

Şi m-aş întreba: dacă soarele şi-a amintit de mine,

Eu ce mai aştept?

Mulţumesc, cea mai frumoasă femeie.

Somn

2010-09-28T15:20:00.001-07:00

Doarme. Când se va trezi, va avea urme roşii mici lăsate de ochelarii de soare (asigurarea că nu o va trezi nicio rază). Acum nu are chef de apusuri romantice. Acum îi este somn. Ce visează? Nu-şi va aminti, pentru că se va trezi brusc, speriată de frânele bruşte ale autocarului.

Am uitat cum dormea când era mică. Acum are părul prins într-un coc dezordonat şi de pe scaunul din stânga eu îi zăresc doar vârful nasului. Se trezeşte.

- Dă-mi apa! Mai repede!

- Poftim.

E încruntată. E frumoasă. În paltonul bej pare franţuzoaică. Olteanca asta cu bocanci Quechua şi blugi cumpăraţi “că-s ieftini şi buni” poartă una dintre cele mai ciudate forme de feminitate. Unghiile mici, lăcuite din plictiseală într-o pauză de citit se continuă cu degete subţiri şi uneori străvezii, până într-o încheietură legată cu o brăţară hipioată.

Câteva fire de puf blond pe lobul urechii zdruncină o posibilă catalogare a chipului ei ca fiind de.. Femeie! Ce cuvânt grăbit! Hm. Când căram sănii spre vârful dealului din spatele blocului, nu ne gândeam că vom fi vreodată… femei!

Autocarul se clatină. Mergem cu mult peste viteza legală aici. Câmpia Transilvaniei nu e prietenoasă astăzi. Scobeşte gropi în asfalt în faţa maşinilor cu numere de sud.

Andreea vorbeşte în somn. Se întinde. Se loveşte cu fruntea de geam. Se uită urât la mine.

- De ce te uitai la mine?

- Eşti amuzantă.

- Când dorm?

- Când dormi şi vorbeşti.

- Ce am zis?

- Nu ştiu, nu am înţeles. Pune-te să dormi iar şi poate voi înţelege.

- Eşti dubioasă. Ce scrii acolo?

- Despre tine.

- Ce?!

- Nimic din ce ştii.

- Eşti ciudată.

- Zi-mi, care-i marca bocancilor tăi?

- Quechua.

- Bine. Merci. Dormi.

Nu mai poate adormi. Deschide cartea la pagina 53. Până acasă, va citi 150. Lumina e slabă acum, iar ea are urme mici de ochelari pe nas.

Dragostea începe dimineaţa

2010-09-20T15:15:00.000-07:00

Dragostea începe dimineaţa,

Când tu ai îngheţat la margine de pat

Şi te trezeşti înainte să ajungă beţivii acasă.

Dragostea începe când o priveşti aproape râzând

Că o astfel de fiinţă măruntă pare un uriaş învelit în toată plapuma ta.

De fericit ce eşti, te mulţumeşti c-o margine de saltea.

Dragostea începe când tu nu poţi adormi

De frumoasa ce-ţi respiră în pernă.

De pe buze-i auzi cum în limbi străine vorbeşte

Şi pare că te înjură.

Dragostea începe când îşi încruntă sprânceana

Iar tu ai vrea să-i vizitezi visul,

Să omori toţi urâţii care-i agită somnul.

Dragostea începe când ea nu vrea s-audă cocoşii cum cântă s-o trimită acasă.

Când tu demult treaz ai pregătit două cafele

Şi i-ai pus petale albe în drum spre bucătărie.

Dragostea începe când ea se plimbă goală şi nepăsătoare

Prin ochii tăi miraţi de atâta splendoare la micul dejun.

Dragostea începe când ea se îndreaptă spre uşă

Şi îţi spune mai mult din priviri: Sunt fericită.

Îndrăgosteşte-mă

2010-09-15T10:16:00.000-07:00

Săruta-ţi-aş o ureche!

Săruta-mi-ai-o în vis!

Am să vin!

Am să te-aşteept!

Cum să vin?

Cum te aştept!

Frumoasă?

Mincinoasă.

De ce?

De drag.

De ce nu iubeşti?

De ce întrebi?

Pentru că ai chip de singurătate.

Şi nu-s frumoasă?

Ai fi mai frumoasă dacă ai iubi.

Cum?

Pielea ţi-ar străluci mai tare pe spatele sărutat

Am spatele sărutat!

Dar nu cu dragoste…

Nu, cu buze.

Naivo.

Visătorule!

Mă primeşti?

Cât vrei să stai?

O dragoste.

Eu nu.

Atunci eu mor.

Mort nu ai niciun farmec.

Atunci rămân.

Eşti slab.

Sunt îndrăgostit.

De cine?

De-o mincinoasă.

De mine?

Nu. Pentru că pe tine încă nu te-am cunoscut.

Nici eu.

Fii cu mine şi-o să ştii cine eşti.

O să devin dependentă de tine.

Eu nu am nimic împotrivă.

Nu vorbi ce nu ştii. Ai zis-o şi tu, eşti îndrăgotit de mincinoasă, nu de mine.

O să o zic mereu.

Atunci nu are niciun rost să fiu altfel.

Vrei să mă minţi o viaţă?

Dar cine a zis că ne vom iubi o viaţă?

Destinul.

Când?

Când ne-a botezat.

Eşti nebun.

Eşti proastă.

Îmi placi.

O să mă iubeşti.

Nu miza pe asta.

Taci!

Scrisoare pentru cea care dansează

2010-09-08T13:54:00.001-07:00

Dansezi cu prea multă tinereţe în talpă ca să sper că mersul tău s-ar opri acum la mine. Tu dansezi ca nimeni şi îi sperii pe toţi. Tu îţi aluneci tricourile pe umeri şi priveşti cu îndrăzneală de ţigancă. Îţi mişti palmele cu atâta graţie şi grijă ca nimeni să nu aibă timp să-ţi citească taine în ele.

Când dansezi mă priveşti cu atâţia draci şi lumină, c-am înţeles că Dumnezeu ţi-e tată şi din demoni frumoşi ţi-a ales mamă.

Când ritmul se-mblânzeşte, tu îţi umfli buza de jos, pentru că dansul lent e pentru cupluri şi tu eşti singură. Ştii că acestea sunt momentele în care tu te retragi aparent obosită pe un scaun ferit de lumină. Acum, din spectacol devii spectator. Eşti tăcută şi din fericirea tălpii de-acum câteva muzici iese la iveală o fată.

Acum nu eşti nici mândră, nici umărul nu-ţi este dezgolit, nici vocea-ţi nu mai fredonează. Acum îţi apleci capul în partea dreaptă şi te uiţi la gheaţa din pahar când oftând te mai bucuri doar de băutură. Ringul te sufocă. Te uiţi în jur şi speri să mai fie cineva pe un scaun întunecat, cineva care privindu-te te-ar consola că viaţa se împarte în perioade în care suntem iubiţi şi perioade în care suntem părăsiţi.

Îndrăgostiţii au plecat. Muzica e iar a ta. Muşcă-ţi buza, aruncă-ţi păru-ntr-o parte, dansează ca o ţigancă şi nu te gândi decât că destinul e acolo, în palma cu care conştientă îmi atragi atenţia. Ai încredere în el, ai încredere în mine.

Cu drag, cel despre care vei afla într-o zi că există şi va dansa cu tine.

Feciorelnice amintiri

2010-09-02T13:08:00.000-07:00

M-am născut dintr-un beţiv şi-o chitară cu sâni mici.

Am crescut pe-un portativ cu vibraţii de poezii.

Am crescut din apa ploii în grădini şi pe poteci.

Mi-am făcut prieteni fluturi, să îmi spună din văzduhuri

Unde-s florile mai mari, unde-i solul mai bogat, unde cântă greierii şi unde se-ntâlnesc broscoii cei rari.

Mi-am scurtat frunzuliţele şi mi-am lungit tulpina

Cu nişte ghimpi ce se numesc tocuri.

Şi de la-nălţimea lor priveam în ochi pe-acei feciori desfecioriţi de alte mândre.

Şi cu inima de beţiv, cu paşi siguri de fecioară,

Am iubit ca o beţivă şi-am dansat ca o chitară.

Ea nu ştie

2010-08-22T08:28:00.001-07:00

Am sărutat-o pe gene când se afunda în perne.

Am sărutat-o pe cap când simţeam că m-a-nşelat..

Şi ce flori i-am împletit ca să-i fac coroniţă

Când în prag de douăzeci o vedeam ca pe-o fetiţă.

Am înjurat-o de mă’sa

Şi-am îndrăgit-o pe sor’sa,

Că ea părea că mai ştia ce e aia dragostea.

Şi-mi zicea să dau crezare

Că mezina e-o culoare

Dintre alea schimbătoare.

Că la soare e-o nălucă,

Mândră, iute şi tăcută.

Iar sub lună-i femeiuşcă

Drăgăstoasă, păcătoasă.

Şi-uite că minunea mea

Cu sâni mărunţi şi buză grea

M-a îndrăgostit de ea

Şi-acum beau în cârciuma

De la poarta de-unde ea

Iese rea şi mândră tare

Că eu am făcut cărare

Şi-ndrăgostit aştept un soare

Să-i dea o singură culoare.

Şi de-o fi s-aştept ca prostu,

Nu pot decât să-i mulţumesc

Că m-a lăsat s-o iubesc

După ce am fost un bou,

Rece ca un bibelou

Şi-am crezut că nu-i decât

Un model frumos din lut.

Acasa, aceasta notiune ambigua

2010-08-13T07:57:00.000-07:00

E plictisită. Ceasul mai are o oră până va arăta ora 18. Se uită pe geam. Vecina din casa de vis-à-vis face riduri în soarele canicular. Această vecină caută cu privirea orice, oriunde iar seara, când încă nu s-au tras jaluzelele, ochii ei albaştri dau perdelele la o parte şi… ştie! ştie tot! ba chiar odată i-a spus că sora ei fumează.

- Da, da, seara stă pe pervaz şi trage din pipă. Şi când mă vede, zdup sare în cameră !

- Ştiam.

- aaa. Dar ştiai şi că în unele sâmbete, după ce bunică-ta trage cu cheia, aduce un băiat în casă?

- Ştiu şi asta. Dar dumneavoastră de ce ştiţi?

- eee, mamă.. nu trag eu cu ochiul. Na, se nimereşte să fiu pe geam.

- Noaptea?

- Am insomnii.

- Bine, aveţi grijă! Nopţile albe nu-s bune. Sărutmâna!

- Să trăieşti, mamă! Da unde te duci acuma?

Îşi miroase genunchiul şi îi place. Se întreabă dacă îi mai ştie cineva, în afară de ea, mirosul pielii. Când era mică, mama ei îi spunea că miroase a pui de găină. Îşi spune că e de bine, atâta timp cât puiul nu creşte. Pielea ei s-a bronzat mai puţin ca în alţi ani, dar tot aduce cu pigmentul sud americancelor. N-are nicio idee despre ce ar vrea să facă. Aparent calmă, îşi contractă muşchii picioarelor în disperarea de a face mişcare, căci seara trecută nu a apucat să danseze. Cântă la un pian imaginar, îşi mută brusc şi des privirea prin toate colţurile peisajului şi ale camerei. Ascultă pe jumătate conversaţii ale vecinilor ce îi traversează aleea şi se uită luung la ceas. Mai sunt 52 de minute şi ceasul va arăta ora 18. Zâmbeşte. Bunica ei e pe scări. Se îndreaptă spre camera ei. Brusc, îşi aduce aminte că e goală. Mai mult din respect decât din pudism, îşi ia pantalonii scurţi şi foarte coloraţi moşteniţi de la mama ei şi pe sâni trage rapid un maieu în dungi.

- Ţi-e foame? Am pregătit o ciorbiţă bună.

- Nu, mamaie. Aştept să mănânc cu el.

- Bine, dar mai e o oră.

- Mai sunt 47 de minute.

- Bine, draga lu mamaie, cum vrei tu.

Se dezbracă, dar îşi ia o pereche de chiloţi. Sunt chiloţii frumoşi şi scumpi pe care i-a cumpărat acum două luni, înainte să vină în vacanţă. Ochii ei cu gene rimelate în colţuri văd cum acum un an, 13 august 2009, nu ar fi sperat nicicând la ceea ce avea să îi aducă primul an de facultate. Privirea îi era pe atunci mai nesigură, încă naivă, încă întrebătoare.

Acum, 13 decembrie 2010, privirea ei are multe răspunsuri, nu este deloc nesigură, iar naivitatea .. o are, dacă priveşti dincolo de ochii de femeie.

Mai sunt 30 de min până la ora 18, dar în urma unui telefon, a aflat că mai sunt doar câteva minute şi el va ajunge acasă.

E nervoasă, răscoleşte dulapul perfect aranjat pentru această revenire acasă a lui, probează un maieu, dar e prea decoltat. Probează un tricou, dar.. nu. În sfârşit, îşi pune tricoul cu elefant şi fusta cu floricele. Între elefant şi lungimea fustei, e ea. Aproape femeie, deloc copil.

A trecut un alt an în care părinţii ei nu au văzut-o cum creşte. Momentele revederii sunt mai grele decât cele în care sunt departe, pentru că acum, ea se simte un fel de ciudăţenie, un fel de hibrid, un fel de ceva educat din depărtare, dar sfătuit şi ocrotit aici, învăţat şi dezamăgit tot aici, iubit şi părăsit în acest acelaşi loc. Îi bate inima puternic, foarte puternic.

Tatăl ei tocmai a intrat pe poartă.

2010-08-09T02:48:00.000-07:00

P.S.

Daca mi-as fi stiut adresa de acum,

din alta viata mi-as fi scris

ca ce traiesc acum si ce voi mai muri

e ceea ce-am avut in vis

cand nu stiam ca sunt admis

la scoala celor norocosi,

blestemati sa fie frumosi.

Mi-as fi scris sa nu ma tem

de cel mai rau si greu blestem,

sa ma feresc de maini grabite

si de priviri fara clipiri,

dar sa nu fug de iubiri,

caci mor fara amintiri.

mi-as fi scris sa am amanti

libertini si amuzanti,

sa nu raman langa-ncruntati

misogini si necastrati.

Mi-as fi scris sa ma opresc

atunci cand nu stiu sa iubesc.

Mi-as fi scris:

asculta, crede, iarta, omoara si nu plange,

dar cand sufletul iti seaca,

nu-l imparti cu toti sfintii,

nu mai saruta toti dintii,

asteapta putin,

viseaza-l putin,

gaseste-l si iubeste-l.

Si nu te teme ca pe inelar

nu vei purta vreodata diamant.

Iti amintesc ca esti blestemata

sa fii frumoasa, nu mireasa.

Poezialcoolicelor anonime

2010-08-02T15:14:00.000-07:00

De azi dorm in pijamale, de azi beau cafea, nu zeama de varza.

De azi ingenunchiez cand imi spun rugaciunea, de azi zambesc, de azi invat sa spun: multumesc.

De azi nu mai las gandurile la murat si le astern in silabe

De azi nu mai spun: “hai sa te cinstesc!”.

De azi recunosc camera cand ma trezesc, de azi cer iertare.

De azi iert, de azi spun nu cand omenescul din mine imi spune sa ma cert.

De azi glumesc si ascult, de azi indoliez sticlele,

De azi nu mai sarut mustati straine,

De azi ma indragostesc de mine.

De azi sunt prietena, fiica, sora, nepoata, studenta si amatoare poeta.

De azi ma demachiez in fiecare seara,

De azi imi pun semnul de carte din ce in ce mai departe,

De azi mai ud cate o floare si tot de azi voi scrie lunar cate o scrisoare.

De azi imi aduc aminte ca nu mi-am mai adus demult aminte.

De azi nu mai beau!

Andreea e colorata

2010-08-01T06:48:00.000-07:00

- Caine, ce m-ai speriat!!

…si tot peronul se uita ridicand din mustati batrane sau neepilate cum fata asta in rochita inflorata, cu sandale impletite si cu obrajii pudrati in amintirea rusinii pe care o avea altadata se rasti la un caine care o luase prin surprindere, gadiland-o cu mustatile maidaneze.

- Ma, pleaca de aici, ca n-am de mancare!

S-a tras mai incolo, cainele dupa ea. S-a intors cu spatele la el, cainele o mustacea. S-a aplecat, l-a mangaiat si..:

- Ah, cacat! Nu te mai uita asa la mine, caine prost! …

Autocarul claxona sa anunte plecarea. A strivit gingas cu piciorul marimea 41 tigarea si s-a urcat in masina, incruntandu-se in spatele ochelarilor la cainele care i-a trezit sentimente.

-…. Cel putin mi-a amintit ca inca pot simti. mda. Merci, caine! Cineva te va gasi si te va iubi.

Autocarul era plin de femei cu chipuri ridate si cu priviri ce amintesc de comunism.

Se incruntase mai tare, rucsacul urias de om de munte nu ii avusese loc la bagaje, iar cateva babe strangeau din ochi analizand-o insistent. Sa zicem ca acesta ar fi unul din lucruile care o scot din sarite..

- Femeie, stii ca nu e frumos sa te holbezi?

- ?!?!

- Da, va uitati inca de pe peron la mine.

- Vai, tineretul asta! Cat tupeu! Nerusinato!

- Mda. Va rog sa nu va mai uitati la mine. E frustrant. Multumesc.

- hM!

-HM!

…….

Acum citeste cu interes o carte cu coperti si pagini curate. Din cand in cand, umfla o nara in semn de concentrare si mai trage cu ochiul la Campia Romana, pe care o gaseste total neinteresanta. Abia asteapta sa ajunga acasa, in Calimanestiul ei plictisitor din punct de vedere social, dar minunat pentru ca are muntele deasupra capului.

- :D

- hahahaha!

…. citeste si rade. In Pitesti, isi aduce aminte. Acolo a iubit. Acolo a adorat. Acolo a crescut si a simtit mult. Intr-un bloc argesean, in urma cu 3 ani, ea renunta la Bucuresti pentru iubitul din Pitesti. Avea 20 de ani, nu-si platise facultatea, n-avea idee ce inseamna convietuire cu un baiat, si totusi, s-a mutat cu el. A durat 7 luni. Doamne, ce fericita era! I-a umplut camera de haine de la Second Hand, il facea sa rada, ii gatea, il facea mandru ca ea, aceasta specie rara de femeie rebela, si-a luat cochilia si s-a oprit la el.. pentru cat timp a dorit...ea.

A ajuns acasa. Se incrunta la patronul amanetului din statie, nu vede tiganii de la pariuri, nu aude susotelile babelor care o recunosc pe nepoata a’ mare a doamnei Radita. Se uita bleaga la munte si acum intra pe usa.

- Am ajuns!

- Anduuuuu! - mamaie

- daaaaaa!

- dragostea lu mamaie, ai venit!!

- daaaaa.. ( in stilul ironic cu care tine neaparat sa ascunda fericirea )

- ce mananca puiu mamii?

- orice! mor de foame! Ma duc sa fac shushu, ca n-am avut bani de wc ! Caini, nu mai latrati!!

e acasa… acolo unde mancarea ii este servita regeste, unde cainii nu doar o mustacesc, ci o zguduie de fericire, unde a lasat camera de fetita, tapetata cu postere ale celor mai duri artisti din hip hop.

Sora mea a venit acasa.

- Bine-ai revenit, fata!

Ma intorc acasa

2010-06-25T04:23:00.000-07:00

Daca tocurile s-au rupt,

Am tras linie punctata intre mine si trecut.

Am zis pa oricaror gratii

Si-am pacatuit cam mult.

Am dansat cu ochii-nchisi,

Am mintit niste mintiti,

Am comis si doua furturi,

Am ocrotit niste fluturi.

Am baut si-am cam fumat,

Am zis Nu si am uitat,

M-am trezit foarte devreme,

Mahmura, fara idee

de nimic din ce-am trait cu 3 ore inainte de-acest grabit rasarit.

Am ras mult, am fost haiduca, am cunoscut bipezi si cativa oameni dragi, am mers 18 ore cu trenul ca sa vad marea. Am invatat ca sunt verde cand sunt fericita, am ranit cateva inimi, i-am dat flori lui Prunariu si i-am strans mana lui Rebengiuc. M-am indragostit de Tudor Gheorghe. Am fost la Vama, am cantat “Vara asta”, am fost femeie de 8 martie si de 1 iunie mi-am revenit.

Am mancat ceapa cu paine, am invatat sa fac cafea, mi-am impartit cu drag camera, am castigat multi prieteni, am plans la ora 17 de dorul bunicii, m-am dat jos din tren la Negreni, am mancat mici la micul dejun, am fost mereu intre atitudini de domnisoara si apucaturi de pirat, am baut palinca, am fost amendata.

Am implinit 20 de ani.

Acum ma intorc acasa.

Cuvinte pentru orbi si surzi

2010-06-18T12:48:00.000-07:00

Sprijina-ma cand cobor de pe tocuri, ca sa nu cad. M-a ametit mirosul strident de snobi si de plastic. Atinge-mi palma, sa imi amintesc pielea ta. Zi-mi pe nume, caci toti sunt nepriceputi si numele mi-l pocesc, grabiti sa ma sarute. Ah, cate buze necunoscute! Cate paste de dinti am gustat, cati dinti am muscat fara sa le fi stiut numele..

Oglinda, picioare, inger pazitor mahmur. Sunt cuvintele pe care le-am ghicit azi in cafeaua de la ora 21:00. Culmea, espressorul face cafeaua cu zat. De ce trebuie sa imi vad explicit destinul intr-un fund de cana golita? Ma gandesc ca sunt norocoasa, caci nu mai e nevoie sa ma intreb ce e maine. Beau cafea si aflu. Am ignorat de multe ori prezenta ta in zatul negru, caci eu te-am vazut mereu alb si refuz sa te vad alaturi de celelalte pete inchise la culoare.

Nu o sa iti mai explic, caci oricum nu intelegi. Si nu te subestimez, stiu doar ca sunt eu incapabila sa ma fac inteleasa. As vrea sa te poti transforma in jurnal, sau macar intr-o fituica murdara.

P.S: Esti curajos sa te gandesti la mine acum, in pragul dintre copil si femeie. Pentru ca sunt mai mandra, mai rece, mai nehotarata, mai indrazneata, mai oricum decat oricand.

P.S 2 : Stiu ca nu vezi, stiu ca nu auzi. Stiu ca totul e in mintea mea. Dar e placut si asa.

Ea are 20. De tine nu stiu

2010-06-16T16:56:00.000-07:00

Pentru ca ai uitat sa ii fii constiinta, cand aceasta i-a lipsit cu desavarsire, pentru ca nu te-a gasit cand s-a simtit pierduta, pentru ca s-a achitat de principii si tu n-ai simtit cum se schimba, ea acum, cand tu citesti, se trezeste din betie.

Se abandoneaza des in alcool cumparat din banii de chirie. Crede ca este solutia cea mai usoara sa se integreze intr-o stare euforica.

Diminetile promit zile bune, cu oameni buni. Seara o readuce insa pe bratele sticlei pline de frustrare si nemultumire.

Raspunde la zambetul mediocritatii. E zambetul larg de nestiutoare, pentru ca alcoolul ii slabeste memoria. Cel putin.. asta spera, cand isi toarna primul pahar. Cand gandurile-i zac anesteziate, nu le misca spre nimic in afara de fundul paharului si acei cativa prieteni mai tristi ca ea.

Ii place sa vada cum altii indraznesc sa nu bea. Se uita cu ochii ei mari, caprui, de 20 de ani, in ochii lor matinali, la mersul lor deloc leganat, pe drumul proaspat luminat de soare. Ea e beata si cuminte, merge-ncet, recita poezii, e aproape de casa.

Pentru ca i-ai dat drumul la mana rau, idiot si gelos, cand altii au privit-o lacom, cand pe drum erau gropi, cand ei ii statea cretzul urat, cand dadea cu stangu-n dreptul cand langa tine uita cum sa mearga.

S-a strecurat de neghina trecutului prin sita Clujului. E fermecat. Clujul o indragosteste si o amneziaza. Ea canta “Love hurts” si crede ca este Zaraza, cea despre care Cristian Vasile se intreaba “Cine te-a iubit ? Cati au plans nebuni pentru tine, Si cati au murit ?”…

Se bucura de pacea zilelor in care are brate pe care sa-si doarma trupul fricos si dupa ce le paraseste, pentru ca nu poate iubi, blesteama cu foc ca nici acestea nu au ramas asternut pentru macar mai mult timp. Dupa fiecare despartire, imagineaza din nou tot viitorul, prin ochi mahmuri de rebela, independenta si singura. Incepe sa isi piarda increderea, incepe sa nu isi mai gaseasca iubirea si zice: “la dracu!”

Pentru ca are 20 si tu esti uitat, pentru ca nu ai inteles ca e doar o perioada rea, pentru ca oricum nu te mai vrea, pentru ca ii e bine, dar e bleaga si scrie ca sa se cunoasca pe ea, ea bea in perfecta stare de constientizare matura. O mira cearcanele mov, o asurzesc melodiile, o dor picioarele de la dans, se trezeste cu nasu-n cafea.

Isi spune in continuare povestea, in timp ce vegheaza luna sa nu fuga vreun indragostit, inaintea ei, cu ea.

Pentru ca port fusta, nu vesta antiglont

2010-05-29T10:48:00.000-07:00

Cateodata ma sperii, cateodata te-njur. Cateodata te vad si tremur. Tot timpul te cred, dar niciodata nu sper. Cateodata as vrea sa te imbratisez, dar ma opresc inainte sa ma vezi. Cateodata vreau sa pleci, pentru ca ai mainile reci. Cateodata te mint ca nimic nu simt si niciodata nu te-alint, pentru ca numele tau ar suna caraghios cu un uletz sau ishor langa el.

Cateodata iti mai spal cana de cafea si nu ma opresc nici macar cand ma gandesc ca a baut alta din ea, cu o noapte inaintea mea, dupa ce ti-a sarutat gura. Si citesc in zatul ramas de la ea ca iubitul ei o inseala chiar cu cea care tine acum cana. Ce ironic. Ce trist. Ce mai fac eu aici? Cateodata mai plang, cateodata mai mananc ceva scump si foarte bun, cateodata mai visez cum as fugi cu tine si ne-am casatori ca-n filme, pe o insula cu mult vant si soare fara nori, cateodata ma indoliez cu gandul la amorul din primele dupa amiezi.

Niciodata nu plec, tot timpul gasesc motive sa mai trec. Cam cati sani ai sarutat de cand pe-ai mei i-ai masurat? Si cat de mari? sau cat de mici? si cate cretze? si cate cu parul intins?

Cateodata te iubesc, cateodata as vrea sa te omor, sau macar sa mi te faci covor, sa te calc in picioare, sa ai dureri de spate, sa ai ochii umeziti si sa te rogi la doi sfinti. Roaga-i sa vina, sa te lumineze, sa te poarte pe ganduri mai bune, sa iti dea dorinta de a ramane, sa traiesti iubire si nu aventuri eterne, sa te umple de rabdare si sa iti intinda asternuturi mai rezistente.

Cateodata m-am gandit ca niciodata nu te voi uita. Acum, insa, covor la usa mea, nu stiu nici cum te cheama. Stiu doar ca fiecare femeie va face din cel putin un barbat un porc sau bou sau doar curvar. Si eu am facut din inimi fierbinti inimi care nu mai au nimic de dat, dar asta doar pentru ca inainte de ei am dat de multi porci, boi sau curvari.

Eu nu ma grabesc

2010-05-20T05:52:00.000-07:00

Ma intreb de unde atatea resurse de dragoste in mine. Dupa dezastrele scurtei mele istorii amoroase, credeam cu tarie ca am lasat tot pe frontul iubitilor vechi. Uneori ma trezesc cu impresia ca am si murit la datorie, tradata de singurul scut de femeie puerila pe care il posed.

Mai intai a fost.. 17. Acea vesnica varsta, cand ma avantam constienta in tot ce este efemer, cand radeam zgomotos, cand priveam abandonata de sub gene "perfect curl", cand tocurile erau incomode, cand aveam haine roz-rebele spre elegant de domnisoara plecata de acasa. El n-a putut sa priveasca dincolo de sutienul cu burete si nici de culoarea parului de atunci - eram blonda. Astfel mi-am consumat toata varsta in vara primei dezamagiri.

N-am avut nicicand etape de maturizare. A fost si este mai departe un tot cladit pe instinct feminin. Am renuntat, asadar, la mantia copilariei. Ma simteam vinovata sa o mai port pe corpul ex-fecioresc si pe capul plin de amintiri de femeie.

Au trecut 3 ani si inca mai arunc cu ganduri in imaginile etichetate cu "17". Ma intorc acolo de fiecare data cand il vad pe el in mine, de fiecare data cand ma simt precum Holly Golightly din "Mic dejun la Tiffany".

Mai sunt doua saptamani si fac 20. A trecut putin timp, au mai trecut niste iubiti, niste dezamagiti, niste don juani. Acum ma gandesc: oare cei de care rar ma indragostesc , acei "asa nu" barbati, acei bezmetici si draci de care teoretic eu fug de cand jucam prinselea cu tatal meu nu cumva sunt ceea ce eu din suflet doresc in mincinoasa tacere. As vrea sa fiu domesticita, dar nu legata. Si niciunul din cei domestici nu a reusit sa o faca.. Cand nu sunt aici, cu gandurile-n scris, sunt salbatica si pretind intelegere, rabdare, pretind libertate. Ma zbat intre idei fecioresti de casatorie pe la 25 de ani si intre refuzuri constante fata de promisiuni in fata Lui. Nu imi plac custile pe ale caror gratii numar principiile lumii, la fel cum nu imi place sa raspund la intrebari.

Nu sunt nesimtita si nu sunt teatrala. Sunt doar prietena cu vremea schimbatoare. Sunt invidioasa pe cei/cele care stiu unde sunt si incotro se indreapta, pe cei care stiu tot timpul de ce "nu au chef azi", pe cei care raman si pe cei care stiu cand sa plece.

Ma simt de multe ori motiv de intristare pentru cei care imi reproseaza comportamentul pueril si sufletul neincapator. O sa ii contrazic.

Am cunoscut cateva chipuri de sfinti. Acei sfinti m-au luminat si au scos ce e mai bun din mine. Dar sfintii nu sunt fosforescenti si, cand vine noaptea, se pierd intre celelalte chipuri de pacatosi. As vrea sa-i regasesc, pentru ca mi-e dor de mine cuminte, dar noaptea ii alunga. Ma tem de intuneric si ma arunc pe bratele ocrotitoare ale vampirilor. Si mi-am dat seama mi-e greu sa iubesc sfintii, pentru ca sunt fricosi si putini mitomani. Ei se mint ca, daca eu pot sa ii vad, am tot timpul privire de sfanta. Imi reproseaza bataile incete ale inimii, pasii inapoi, privirea goala si amnezia. Ma sperie si.. fug.

Asadar, astept cu aceste atitudini sa implinesc 20, sub prelungirile de umbra ale lui 17. Ma simt pacatoasa, nervoasa si bleaga, dar inca nu fac cerere pentru o pereche de aripi. Mai stau niste timp cu picioarele-ncretite in valurile mari ale tineretii.

Pe pielea mea e loc de soare si sub piele de ganduri adunate din mare

2010-05-05T15:52:00.001-07:00

Incearca tu sa dormi pe partea stanga, cand inima se spanzura in galagia amintirilor. Incearca tu sa inchizi ochii cand sub pleoape nu mai e-ntuneric, cand pe gene ma-mpiedic in imagini si, culmea, le si aud! Incearca tu sa te apropii de usa, cand dincolo e lumea. Oamenii au murit si a ramas lumea. Vocea lumii, urechile lumii, incruntarea lumii, graba, ura, minciuna, amanarea, prefacatoria, lacomia, nepasarea, competitia, materialismul. Si iubirea - Paradoxul absolut. Campam in paturi de amante si amanti, rupem juramintele, abandonam copii, dar nu am uitat “te iubesc-ul”…

Douazeci

2010-04-25T14:48:00.001-07:00

Cu douazeci nu rimeaza niciun ghiveci din geamul mamei mele,

Cu douazeci nu rimeaza decat uneori principiile.

La douazeci am pierderi de memorie.

Uit iubitul, uit timpul, uit vantul intre ganduri.

Si ma gandesc ce mai iubesc, ce mai traiesc, la ce zambesc?

Si te intreb si nu raspunzi, pentru ca nu stii cine sunt,

Pentru ca am douazeci, nu am talpile reci,

Si nici nasul sub buzele-ti, si nici sanii sub palmele-ti.

Cu douazeci rimeaza “mai treci si nu te speria de ochii mei seci”,

Tu stii ca mandria aceasta e doar masca tristetilor de veci.

Am douazeci si simt ca ma pierd in desert

si tu nu-mi mai esti constiinta, pentru ca te-ai speriat

si te-ai dus sa petreci.. de suparare, ca eu am douazeci.

2010-04-04T00:21:00.001-07:00

În faţa oglinzii

Din atâtea păcate întinse pe asfalt, câte să ierţi, câte să cerţi? Ne-am spovedit sub patrafir cu frică de mustrare, iar acum stăm cuminţi şi sperăm la puţină iertare. Suntem proaste, rele şi prea mândre, nebune, neîncrezătoare şi mincinoase. Uite cum rămânem contururi goale de piele, împopoţonate cu aur, whiskey şi săruturi cu buze pe care nu le iubim. Avem riduri de mici, vrem să fim femei prea devreme, ne falsificăm înălţimea şi ne vopsim părul, iar ochii ni-i golim de naivitate. Lăsăm mâini cu mulţi ani mai mature să ne dezbrace cu lăcomie, iar noi ne bucurăm crezând că... e bine. Şi rămânem goale, murdare şi scârbite de noi, când perna lui miroase a parfumul altei femei. Ne întoarcem acasă cu 10 ani mai bătrâne, cu privirea goală şi gânduri de adolescent sinucigaş.

Trec luni sau ani până iertăm.. sau poate niciodată.

Uităm.. şi cu cap de elevă şi suflet adult, iubim iar. Şi ne scârbim iar, pentru că rana s-a cicatrizat într-o formă hibridă de dor şi păcat. Iubirea noastră cere răsplată, e suspicioasă pe un suflet curat şi e sugrumată de clişeele despre iubire ale societăţii.

Mi-aş trage la xerox sufletul de atunci, ca să nu cer nimic, ca să ofer tot, ca să nu cred că sunt om ca ceilalţi.

2010-04-03T03:15:00.001-07:00

Soarele învaţă pe Lună

Pe strada cu bălţi şi maşini de poliţie oprite aiurea la câte-o scară de bloc se înfiripă studenţia mea. Pe strada cu 5 case la fel e parterul meu cu grilaj. E uşa mea cu nume biblic, e preşul meu prea des călcat de picioare care intră străine şi ies familiare, e vizorul meu orb ce nu vede femeia care citeşte apometrele. Uşa e grea, clanţa e rece şi furnirul puţin scrijelit de te miri ce iubiţi părăsiţi pare foarte bătrân. Holul cu miros de tutun, cartofi pai şi parfum Louis Vuitton e primitor şi plin de papuci. Adevărata grămadă de papuci stă însă într-o cămară comunistă, alături de câteva umbrele stricate şi multe genţi de voiaj

Tapet boem. Covor ciufulit la capete. Aspirator harnic. Firmituri de pâine pe masă. Colţarul din bucătărie..pfu! colţarul ! Această mobilă omniscientă şi foarte diabolică ispiteşte să te aşezi şi să pleci peste ani. La fel ca la ţigăncile lui Eliade, cine se aşează pe el pierde noţiunea timpului, liantul cu lumea, principii şi uită de griji. Frigider tot timpul spălat, dar foarte împuţit. Parchet lipicios şi multe farfurii de spălat.

O baie de curând accesorizată în roz, o cameră intimă - alta deloc, iar a treia – alb cu mov. Sunt 3 camere studenţeşti , cu miros de tinereţe şi teancuri de cărţi. E mirosul cel mai plăcut. E o atmosfera dorită de orice viitor student şi sunt paturile care nu invită la somn.

E cald.. e prea cald. Centrala tânjeşte după o pauză, la fel ca şi duşul, dar apa curge parcă tot timpul pe cele 5 siluete feminine dornice de piele frumos mirositoare. Paturi nefăcute şi lumini aprinse după miezul nopţii până în zori, dansuri şi multe picioare cu toc. Dimineaţa, muzica plânge în balade de Vama Veche sau Holograf, iar mirosul de cârciumă te adoarme la loc.

Camera lipsită de intimitate sau, în termini tehnici, cea care defineşte apartamentul ca fiind semidecomandat, e cât se poate de roşie! Roşu spoit, roşu grăbit, roşu romantic, roşu stresant. L-am contrastat cu verde de lampă ieftină din Carrefour. Nu a fost suficient, aşa că l-am împodobit cu aripi albe de pictor amator. Parchetul frumos luminat e cu fiecare weekend mai zgâriat. Ferestrele acoperite în primele zile de chirie cu pagini de ziar zac încărcate de kilograme de praf. Perdele cumpărate în fugă de la un second hand şi colţarul tip puzzle sting puţin din răceala unui apartament închiriat. Cursuri, cărţi, şosete sau truse de machiaj rămân dimineaţa pe biroul primit de pomană de la prima cameră. Niciodată nu e foarte curat, hainele stau jumătate pe jos şi parchet e un mic ring de dans. Într-un haos atât de bine organizat, o studentă dansează, urlă, cântă fals şi se îndrăgosteşte mai tare de pereţii acestia murdari. Ea visează, citeşte, râde si bea. Bea vodka sfioasă, cu sufletul curat, cu speranţa că, în alcool, tristeţea se îneacă mai rapid. De când locuieţte aici, fericirea costă 50 de euro pe lună.

Un timp, motoul casei era: “Shhhht, doarme Patricia!!”. Acum, Patricia s-a dus. În alt apartament, cu alte colege şi altă chirie, iar casa a rămas mai singură şi muuult mai gălăgioasă. Astfel, pentru Oana, preţul fericirii a crescut la 100 Euro.

Săptămânile pe strada Lunii încep marţi. O cafea turnată în şi pe lângă cănile artistic ciobite, o discuţie pe fugă şi un sandwich uriaş, chei răsucite şi casa rămâne în linişte de somn. Unele pleacă la cursuri, altele mai dorm, unele abia se pun la somn. Să măsori timpul pe Lunii e ca şi cum ai juca la ruletă. Strada Lunii creează dependenţă. Oana e conştientă şi îi place sentimentul ăsta. Cand pleacă acasă, e un fel de sevraj. E prima dată când se confesează fără teamă, e prima dată când e sinceră cu oamenii curioşi să o cunoască, e prima dată când nu se simte singură. S-a apropiat mult de fete, s-a îndepărtat de mentalităţile oraşului mic din care provine, iar evoluţia asta e abia la început. Maria e prima fată din casă pe care a cunoscut-o. Dragoste la prima vedere! De Cristina, Mădă, Patricia şi Andra s-a indrăgostit la fel de repede. Astfel, destăinuirile au început din prima seară, cu primul bagaj desfăcut, cu primele curiozităţi despre cum va fi viaţa cu încă 5 suflete femeieşti.

Femeeeeeeeeeei! E plin parterul de femei!!! Şi asta au aflat toţi vecinii… pe 14 martie.

“Următoarea carte”, “Bolţ” şi “Eu niciodată n-am…“ sunt jocurile care au poluat fonic scara unei dimineţi următoare unei zile cu ghinion… 13.03.2010.

-Bate la uşă!!

-N-are cine!

-Ba da,mă! Cristina, vezi cine e!

-De ce eu? Du-te tu, Oana!

-Imediaaaaat!!! ( ora 5:30)

Cine-i oare sub vizor? Vecinul de la doi care, întâmplător, este şi administrator.

Voi aveti idee cat este ceasul???

- Pai..

- Eu nu am dormit toata noaptea!!!

- Ne cerem..

- Chem politia!

- - Nu che..

- - Credeam ca sunteti fete cuminti! Ia uite, handralai!

- - Cine-i handralau, nene? ( un invitat nu tocmai treaz )

- - Cat tupeu!! Gata! Ma duc sa sun la politie! Dezmaaaat!

- - Mai bine du-te sa iti iei pantalonii pe tine, nene! Cum poti sa vii asa in fata unor fete? ( acelasi invitat turmentat)

Usa se-nchide, galagia inceteaza, vodka se sfarseste, Monopolu’ se varsa, se sparge-un pahar si se deschide o caserola de ficatei! Galagia revine, se mai cumpara vodka, se sting becurile, invitatii inca nu pleaca, iar cateva carti se uita cu coperte de repros la Oana…

- - Bate la usa!

- - N-are cine!

- - E vecinu-n chiloti!!!

- - Nu deschide!

- - Poate vrea ficatei!

- - Poate vrea sa isi ceara scuze!

- - Oana, deschiiiiideeeeeeeeeee!!!

- - Buna dimineata, de la sectia 6 va deranjam….. ( au vorbit doua sepci de politist de dincolo de usa)..

- - Iuhuuu!! Politia!

- - Da?

- - Cine locuieste aici?

- - Eu.

- - Si eu.

- - Eu nu.

- - Am fost chemati de un vecin ca deranjati linistea blocului.

- …

- Pai sa vedeti, noi nu am dormit toata noaptea ca au venit niste colegi pe la noi si ne-am intins la povesti… nu ne-am dat seama ca vorbim prea tare.

Invitatul turmentat: - Cand v-a sunat avea pantaloni pe el??

- - Cine e domnul?

- - E un prieten.. ( intra ma in casa! )

- - Bine, domnisoara, cum va numiti?

- - Oana.

- - Un act de identitate, va rog..

- - Un minut. Sau doua. Nu stiu unde il am.

- - Toata noaaapteeaa m-au innebunit cu muzica si cu galagie ! ( acelasi vecin de la etajul 2 )

- - Ne cerem mii de scuze!

- - Pe dumneavoastra cum va cheama?

- - Cristina.

- - Aduceti va rog un act de identitate.

- - Bun, uitati. Vedeti, nu sunt din Cluj, sunt tocmai din sudul tarii. Acolo nu aveam probleme cu vecinii.

- - Bine, domnisoara. Luati-va ceva pe dumneavoastra si haideti afara la masina sa stam de vorba.

- - E frig afara?

- - Da.

- - Hai, Criiiis! Mergem la plimbare!!

- La revedere, domnule vecin! Duceti-va in casa ca raciti!

Parcarea era amortita sub cateva raze de martie. Cearcanele s-au speriat de lumina, alcoolul s-a mai dus, a ramas doar starea de bine...

- - Sunteti constiente ca va putem da amenda de 10 milioane?

- - Nu.. nu am mai avut astfel de probleme.

- - Ce s-a intamplat?

- - A fost un chef. Suntem studenti. Dar ideea e ca nu l-am mintit pe vecin, chiar nu am avut muzica tare. Am vorbit. Ne cerem scuze ca nu ne-am dat seama cat de tare vorbim. Nu ne-am gandit ca deranjam pe cineva..

- - Data viitoare o sa va ganditi.

- - Domnisoara Oana, pentru ca dumneavoastra ati vorbit cel mai mult, dumneavoastra va facem process verbal.

- - Bine…

- - Cate stati in apartament?

- - Pai… putine.

- - Cate?

- - Cateodata 3, cateodata 4…

- - Va rog sa va hotarati.

- - 3.

- - Bine. Administratorul stie de dumneavoastra? Da. Nu ne cunoaste pe toate insa.

- - Am inteles. Saptamana viitoare mergeti la administrator si va legitimati. O sa verific. Asa se procedeaza.

- - Bine..

- - Bun. Ce apartament era?

- - 11.

- - Nu am ce sa va fac, fetelor…. Deocamdata sunteti norocoase, pentru ca sunteti la prima abatere… dar urmatoarea o sa va fie mult mai daunatoare.

- - Si acum ce ne faceti?

- - Va dau un avertisment.

- - In ce consta?

- - In aceasta hartie pe care o veti pune in caietelul dumneavoastra cu amintiri din studentie.

- - Deci fara amenda?

- - Fara amenda.

- - Iuhuuuuuuuuuuuuu!!! Niste ficatei nu doriti???

- - Nu, multumim.

- - Niste suc?

- - Nici suc.

- - Niste sandwichuri? Facem sandwichuri bune!!

- - Multumim, nu dorim.

- - Sa fiti cuminti si sa nu ne mai vedem, bine?

- - Eeeeh, sa nu ne mai vedem.. ce inseamna asta?

- - Eu sper sa nu ne mai vedem in astfel de conditii, domnisoara Oana.

- - Bine, am inteles.

- - Cristinaaaaa!!

- - Da, Oana, sunt langa tine.

- - Nu am luat amendaaaaa!!

- - .. super. Va multumim mult pentru intelegere, domnilor.

- - Da, va multumim mult!! Haha!! Oricand vreti niste ficatei, stiti unde sa veniti!

- - Bine bine, la revedere.

- - La revedereeeeeeeeeeeeeeeeee!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Inapoi in casa, atmosfera s-a schimbat. Frigiderul geme de oboseala, covorul s-a ghemotit sa doarma intr-un colt uscat, coltarul suporta doua trupuri mari de cate douazeci de ani, un pat e inca gol si nefacut, iar patul din camera rosie cu pereti incruntati a adormit sub 3 perechi de picioare, una de fata si doua de baiat.. avertismentul e aruncat pe birou, cizmele cad grele in prag, pe patul cel gol se pune Oana si de pe coltar se ridica spre usa cu vizor beat.

E 14 martie. E duminica si Dumnezeu le priveste suparat. Cand se duce betia, ele il simt si promit ca e ultima data cand s-au imbatat……

Disculpare pentru o constiinta incarcata

2010-02-28T14:09:00.001-08:00

Viata mea ar trebui sa fie minunata, dar simt ca aceasta minunatie nu mi se cuvine acum. Esti al naibii de bun cu mine, iar eu sunt prea salbatica sa te pot pastra si sa te iubesc asa cum ai merita. Ai multe calitati pentru care probabil te simti indreptatit sa sustii ca nu va mai fi altul ca tine, la fel cum nu va mai fi alta ca mine, careia sa ii oferi atat. Pueril. Stii ca va fi o alta - mai frumoasa, mai ascultatoare, mai indragostita.

Ma doare nepasarea mea si devotamentul tau. Behind this hazel eyes sta o constiinta prea incarcata pentru ca tu esti bun si eu sunt rea. Pentru ca imi doresc sa primesc doar de acolo de unde mi se refuza. Ma simt femeia pe care o urasc tot barbatii si in acelasi timp femeia care ii uraste pe toti.

De ce ai ales sa imi oferi atat, inca din primele zile? M-ai ridicat pe un piedestal prea inalt si mi s-a facut rau. Acest rau s-a transformat in rautate. Dar stii.. e dubioasa asocierea pe care tu ai facut-o intre mine si acel loc din inima ta. Nu ti-am oferit nimic si tu m-ai asezat acolo. Nu stiai cine sunt, nu stiai cum iubesc, nu stiai daca vreau sa te iubesc. Nu ai fost nici macar orb, ci doar nepasator. Ti-ai propus sa ma iubesti.. pentru ce?

Ma simt de plastic, ma simt de portelan, ma simt de lemn. Pentru ca tu vezi un ideal, o frumusete exterioara care nu presupune neaparat si una interioara, iar eu ma simt.. femeie. Mi-ai atribuit atatea, incat m-ai metamorfozat intr-un fel de Superwoman, cazuta de pe un nor sa te salveze pe tine. Sunt mai mult decat atat, dar doar de cateva ori in viata. Si nu acum. Nu asa. Nu te cunosc!

Ma simt singura, pentru ca as fi avut nevoie de tine. Tu ai venit de atatea ori ranit, sigur ca eu voi pune bandajul cel mai curat, fara sa te doara, doar sa inlocuiasca unul mucegait, fara sa treaca...timp. Timpul pe care l-am petrecut cu tine e demn de statutul unui epilog. In niciun caz nu a avut etape. A fost o fuga, o aventura, o nebunie, o simtire.

Nu sunt rea, sunt doar mahnita de asteptarile tale, aceste asteptari uriase crescute cu praf de copt !

Vara

2010-02-11T06:17:00.001-08:00

Iubirea de-o vara. Tanjim dupa ea 9 luni friguroase si dupa ce o traim, plangem urmatoarele 9.

Nu stiu ce anume face ca aceasta iubire de-o vara sa fie atat de frumoasa. Parca soarele nu ne infrumuseteaza doar pielea, ci si sufletul. Suntem mai curajosi, mai indrazneti, mai neastamparati, mai frumosi, mai iertatori si… mai uituci!

Ne e drag sfantul flirt - pentru ca el este parte din procesul nostru de maturizare. Avem nevoie de flirturi ca, la un moment dat, sa ne saturam, sa le blestemam si sa le adoram doar ca parte din trecut. Si cum iubirea e poate cel mai ciudat sentiment, care apare ca magarul din ceata, nu exista varsta la care sa zicem, hotarati : Eu de azi nu mai flirtez!

Si da, vorbeam de vara. Mi-e dor de vara. Mi-e dor de zilele ce incep cu soare si se sfarsesc cu vodka, de un somn pe nisip la mare. Imi cer iertare dorului meu ca nu l-am dus, de fiecare data cand a sperat, la mare. Imi cer iertare nisipului ca l-am calcat prea rar si l-am furat in cretzul blond imprastiat nerecunoscator pe plaja.

Mi-e dor de vara si de iubire. Pentru ca bucuriile veneau in fiecare zi, pe bratele lui, in pragul hotelului, cand el ramanea plin de speranta in usa rotativa de 3 stele si eu ma pierdeam infasurata intr-un prosop ieftin, pe multele trepte pana la camera mea. Si era o nebunie sa ma uit pe geam la el, asteptandu-ma sa apar, sa il chem, sa ii cer sa urce. Dar… nu il chemam. Pentru ca stiam ca e doar un strain frumos, pe care il voi purta putin in minte pe Autostrada Soarelui, iar apoi, reintoarsa in cuibul parintesc, voi uita.

Sunt micile aventuri pentru care am facut riduri fine de bucurie si totodata sunt cele care imi adanceau dorul de… iubire, din nou.

Mi-e dor de vara, de iubire si de intelepciune. Sunt zile in care ma prabusesc pe pat si ma ustura pielea de atata bronz, atata bronz neumbrit decat de prietenele mele galagioase. Si ma pun pe genunchi, ma rog si incerc sa imi dau seama cum sa revin la mine si sa scap de aceasta superficialitate pe care o simt tot mai acut.

E greu sa reconstitui frumoasele rugaciuni, dar stiu ca ma ajutau enorm si stiu ca nu sunt singura care spera prin ele.

Mi-e dor de vara, de iubire, de intelepciune si de somn. Somnul meu, vara, vine tarziu din doua motive. Noptile albe si gandul la el. Si ma refer la fiecare el, din fiecare vara, din fiecare inceput de toamna. Acelasi el pentru care m-am hotarat sa vorbesc despre iubirea de vara. Acel el pentru care am jertfit nopti linistite si am ales nopti nedormite. Si eu sunt acea ea in numele careia el a baut cateva pahar de vin, a inotat cateva ture de piscina, a dansat impiedicat si pentru care a promis lucruri prea mari ca sa le poata implini intr-o… vara. Pentru mine si-a creat un alter ego, unul de care m-am indragostit, unul efemer, care s-a dus cu acelasi sfarsit de vara. Si eu ii multumesc, pentru ca a aparut si a disparut la fel de repede, incat aceste proportionalitati se elimina una pe cealalta si eu raman cu ce a fost intre ele, o grozava poveste de-o vara!

Inceput

2010-02-10T04:03:00.000-08:00

Imi impart timpul intre facultate, cateva discutii inteligente si multe cunostinte noi. Si e foarte frumos - chiar asta imi doream de la.. primul an. Cateva flirturi, cateva pacate si multe perspective proaspete. Nu m-am abatut de la principii, doar ca.. le-am amanat. Pana cand, nu stiu. Sunt pe alt fus orar fata de cel de acasa, intrucat diminetile sunt tot timpul prilej de regret al betiei tocmai sfarsite, iar somnul vine tarziu, micul dejun e acelasi cu cina, rugaciunea mi-o fac cand rasare soarele si patul mi-e tot timpul nefacut.

Dar au trecut multe luni de cand nu m-am mai bucurat de un telefon de somn usor in miezul noptii si tot atatea luni au trecut de cand am sarutat.. cu suflet.

Am schimbat multe perechi de buze si realizez ca toate aceste aventuri, toate aceste bucurii de o seara sau uneori mai putin, toate aceste satisfactii nu ma implinesc. Mi-e dor de.. invechire! As vrea sa am dimineti monotone, sa fac o cafea aceluiasi el, nu tot timpul altul. Vreau sa ii invat parfumul si sa ma obisnuiesc cu ciudateniile lui. Vreau sa stiu cand sa plec, vreau sa imi astern increderea in iubire.

Ah, as fi rea sa denunt micile flirturi si sfintele aventuri ca nu m-au bucurat. Dar da, doar m-au bucurat. Si ma bucur in continuare de ele, ca aceasta inima haiduca sa spere in continuare.

Si stiti cum sper? Cand vad ca secolul asta si varsta asta nu sunt lipsite de romantism. Ca sunt oameni care se indragostesc si ofera. Ofera timp, imbratisari, vorbe calde, toate astea din ce in ce mai puternice, din ce in ce mai multe.

Norocosilor! Voi, aceste cupluri peste care ninge intr-un ger infernal. Voi va iubiti si va tineti de cald. Noi, ceilalti, adica cei singuri, va multumim. Prin voi, ne incumetam sa speram. Si nu o data m-am oprit si m-am holbat fascinata in fata unui el si o ea care se strangeau de mana si se alintau si se jucau si pur si simplu le simteam dragostea batandu-mi mie in piept. Si am stat acolo si m-am tot uitat, ca un nebun refugiat in lumea lui, pana cand m-au observat si … au inceput iar sa se conformeze contextului social.

Imi cer scuze, dragi indragostiti. Uitandu-ma la voi, incercam sa retraiesc ceea ce, pentru mine, a fost odata.

Suntem studenti si nu numai

2010-02-09T13:37:00.000-08:00

Suntem aici, o gloata de haiduci uniti in prima faza doar de Cluj. Suntem foarte tineri, suntem entuziasmati, suntem in primii ani ai vechii maturitati. Pentru ca, trebuie sa recunoastem, parintii nostri, la varsta noastra, ne dadeau viata.

Asadar, am plecat de acasa!

De orasele din care am plecat ne leaga mai mult decat acoperisul, parintii si tenisul de picior jucat in spatele blocului. Avem 20 de ani si cred ca toti am trecut printr-o prima faza a initierii noastre - cliseica "prima iubire". Pentru unii o amintire indepartata, demna de ganduri frumoase, pentru altii ceva inca viu, dar menit sa apartina trecutului.

Si venim aici, constienti ca lasam in urma toate parcurile, bancile si strazile pe care am stat sau ne-am plimbat vreodata cu el/ea. Venim cu speranta ca o relatie e tot ceea ce nu avem nevoie. Da, suntem incantati de acest vulcan plin de nou si de noptile albe pe care le presupune studentia. Suntem bucurosi ca nu vom avea ora de venit acasa, la fel cum nu vom mai avea un iubit/o iubita geloasa care sa ne certe ca umblam hai-hui. Si da.. totul este foarte indreptatit. Si totusi… uneori, ne este dor de cel pe care l-am lasat in urma.

Tu citesti?

2010-02-07T07:04:00.000-08:00

Sunt suspecta de dependenta de oameni. Oameni cu ale caror caractere ma hranesc, ale caror intrigi se refracta in mine, ale caror chipuri imi oglindesc chipul. Sunt un Dorian Gray, o frumusete fidela acelor tipare inca netiparite. Sunt Doamna Bovary. Sunt Stefan Gheorghidiu. Sunt casa din strada Antim.Si cum as putea fi toate aceste idei nastrusnice, daca nu citind tot ce imi pica in mana? Am nevoie de carti cam tot atat cat am nevoie de oameni. Totusi, personajele ale caror sosii le gasesc prin parcurile Calimanestiului sunt atat de fascinante incat le subestimez, uneori, atribuindu-le realitati claustrofobe.
Nu faci cultura umbland la volumul boxelor cand canta Salam. Nu vei stii niciodata ce inseamna estetica uratului daca nu citesti Arghezi. Nu vei intelege niciodata barbatii daca nu citesti Nunta in cer de Mircea Eliade. Nu intelegi frumusetea unui bloc daca nu cunosti motivul griurilor bacoviene. Nu reusesti sa ajungi nici la start…. Daca nu te urci pe un deal de carti. Iar daca urci dealul, vei vrea sa treci mai departe. Vei cladi un munte. Apoi doi. Si iti vei cladi propriul univers. Nu ramane un cuvant, cand poti sa fii o fraza, cu virgule si linii de pauza, cu psihologie complexa si un relief predominant “cerebral”.
Nu intelege ca prin “a fi cool” ai reusit sa dobandesti un statut. Esti inca un neinitiat. Cauta-ti propria imparatie si insoara-te cu cea mai frumoasa fiica a imparatului Verde. Fa toate acestea. Citeste! Citeste orice, dar nu iti insulta timpul cu reviste. Sunt intradevar bune, dar noi suntem inca puri de praful monden. Nu avem nevoie de silicoane si extensii, noi vrem sa mergem in excursii si parcuri, nu in Bamboo. Ne plac discutiile de orice fel, atata timp cat sunt inteligente si se pliaza unor decente verbale. Suntem mici, dar putem schimba lumea. Vrem sa citim. Amintiti-va de bunicii care odata au fost academicieni, scriitori, muzicieni sau simpli oameni care au trait pentru spirit, nu conform teoriilor hedoniste. Ne mandrim cu ei. O sa vrem sa se mandreasca si nepotii nostri cu noi. O sa citim mult, o sa citim tot. Meritam respect, deoarece suntem generatia cea mai slab cotata si trebuie sa ne castigam valorile. Nu vrem sa fim subestimati. Vom asalta bibliotecile in cea mai mare liniste si vom ramane fermecati in spatele unui birou, sub ferigi uriase, pana cand gardianul ne va anunta inchiderea.
Cartile sunt ceea ce vom folosi ca sa schimbam ceva. Vom incepe cu noi, apoi cu voi.

Iubeşte altceva

2010-01-28T18:42:00.000-08:00

Lasă-mă să număr oi
când grăbim paşi în noroi,
cand colecţionăm război,
croşetând speranţe noi.
Lasă-mă să-nvârt clătite,
să am mâinile-mpletite.
Rumegă chiştoace roz
şi curăţă acest moloz.
Ia-mă-n braţe fără mâini
ca să nu mai fim haini.
Pleacă de eşti înger bun,
Te-aş întineri bătrân.

Spânzurare

2010-01-28T18:35:00.000-08:00

Cearceafuri noi, dor de invechire.

Tusesc tutun pe gust de mire.

Ale noastre palme patru,

pleaca vechi in sali de teatru.

Goi si reci intindem patul..

Dragostea s-a dus la dracu'!!